Transferul lui Daniel Bîrligea de la FCSB s-ar face pentru 10.000.000 de euro: „Condiția lui Becali e ca saudiții să vină de urgență la București”
Gigi Becali ar fi dispus să își cedeze cel mai bun jucător în această perioadă de mercato pentru 10 milioane de euro.
Daniel Bîrligea a avut prestații solide la FCSB în ultimul an și i-a crescut cota de la venirea de la CFR Cluj. Gigi Becali e dispus să negocieze dacă o echipa îi va pune suma dorită pe masă în cel mai scurt timp. În mod normal, ar vrea 15 milioane de euro în schimbul golgheterului echipei, dar e dispus să coboare prețul la 10 milioane de euro.
Daniel Bîrligea, în vizorul saudiților pentru un transfer de top din Superliga
FCSB nu a mai vândut pe bani mulți în ultimii ani. De la Dennis Man încearcă Gigi Becali să dea o nouă lovitură de top. S-ar putea realiza un transfer de peste 10 milioane de euro dacă Daniel Bîrligea va continua să aibă evoluții la fel ca sezonul trecut. Nu a mai bifat aceleași cifre în această stagiune, dar nici echipa nu l-a ajutat prea mult, toți fotbaliștii având prestații mult sub așteptări.
După ce s-a vorbit de interesul unor formații precum Ajax sau Al-Shabab, se pare că pe fir ar fi intrat și Al-Khaleej, formație din Arabia Saudită. Antrenorul Donis Goergios a intrat de ceva vreme în legătură cu un agent de jucători grec, care i l-ar fi recomandat deja pe Bîrligea.
Formația clasată pe locul 6 în campionat e în căutarea unui vârf puternic, care să poată fi letal meci de meci, iar scouterii trimiși să îl vadă pe Bîrligea la treaba au fost plăcut impresionați.
„Conform presei din Arabia Saudită, Al Khaleej caută un atacant puternic, care să își creeze multe oportunități și care să-și domine fizic adversarii, iar Bîrligea se potrivește perfect acestui profil.
Deși clauza de reziliere a atacantului este de 15 milioane de euro, Gigi Becali este gata să negocieze, după rezultatele din ultima vreme.
Surse apropiate lui Becali susțin că acesta ar fi de acord să-l vândă pe atacantul de 24 de ani pentru o sumă echivalentă cu 10 milioane de euro, doar cu condiția ca delegația saudiților să vină de urgență la București pentru a perfecta mutarea.”, scriu jurnaliștii sârbi.
Gigi Becali i-a dat liber impresarului să aducă oferte: „Zice că e prea mare clauza”
Patronul FCSB pare că s-a săturat de Daniel Bîrligea și vrea să scape cât mai repede de atacant, cel mai probabil pentru a-i face loc lui Louis Munteanu. I-a dat undă verde impresarului jucătorului să vină și cu oferte mai mici de 15 milioane de euro, dar până acum nu a avut nicio ofertă concretă pe masă.
„Ăla, impresarul lui Bîrligea spune că e clauza de 15 milioane de euro prea mare. Şi i-am spus să vină cu o ofertă, să o vedem. Dacă nu există concret nimic? N-a fost niciun fel de discuţie. Ba că are din Arabia, dar nu m-a sunat nimeni să dea un milion. Eu îl dau şi pe Bîrligea, dar nu are ofertă”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
- 5.000.000 de euro e cota de piață a atacantului român, potrivit Transfermarkt.
- A marcat 7 goluri în 22 de meciuri.