Transferul la FCSB i-a distrus cariera. Unde a greșit fotbalistul pe care Gigi Becali l-a marginalizat tot mai des, deși a plătit o sumă uriașă pe el: „Nu înțeleg de ce nu-i spune nimeni”
Fostul fotbalist Dacian Varga a vorbit despre fotbalistul lui Gigi Becali, despre care crede că transferul la FCSB a reprezentat începutul declinului carierei sale.
Este vorba despre Marius Ștefănescu, în vârstă de 26 de ani, care după transferul la campioana României nu a mai reușit să se remarce deloc comparativ cu perioada petrecută la Sepsi.
Dacian Varga, despre fotbalistul lui Gigi Becali, al cărui transfer la FCSB i-a distrus cariera. „Pentru mine e o dezamăgire”
Finanțatorul FCSB a plătit pentru el nu mai puțin de 1,3 milioane de euro, însă în ultima vreme a fost tot mai criticat de patron pentru evoluțiile extrem de modeste. Dezamăgit de prestațiile sale este și fostul jucător Dacian Varga.
„Ștefănescu îmi plăcea, dar nu mai îmi place de când s-a transferat la FCSB, din păcate. Pentru mine e o dezamăgire. Adică, ce ai jucat la Sepsi, ajunsesei să cochetezi cu echipa națională, să faci pasul acolo, și dintr-odată o scădere așa de bruscă?
Ok, hai că îi dau și circumstanțe, că nu a mai avut atâtea șanse. Dar se vede pe el, parcă nu… Mă uitam și la meciul cu Lyon și la alte meciuri, sunt unele lucruri pe care le face greșit și mă mir că nu îi spune cineva de acolo.
Când mă uit la el, mă văd pe mine. E micuț, firav. Adică, de ce te bagi în niște dueluri în care nu ai nicio șansă? De ce încerci să driblezi de aproape? Ai viteză, de ce nu încerci să driblezi de la distanță?”, a declarat fostul fotbalist, potrivit Iamsport.
- Dacian Varga a evoluat la echipe precum Rapid, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova și Petrolul.
Ștefănescu, criticat de Becali: „Îl fac vedetă”
„Căldura e căldură și fotbalul e fotbal. Influențează, dar le influențează pe ambele. S-a întâmplat că eu sunt de vină la toate. Eu sunt, serios că sunt. Când găsesc câte unul că joacă ceva zic «Ia uite ce joacă, e Maradona, Ștefănescu drege, face!». Îl fac vedetă.
El nu are nicio vină, eu sunt vinovat. A fost doar un meci, dar eu acum trag semnalul de alarmă. E de ne neînlocuit, sigur că este, dar aude acum ce spun eu. După își dă seama și joacă ce trebuie să joace.
Azi a fost vedetă. Trebuia să joace fotbal, nu a jucat. S-a ascuns de minge. La fotbal trebuie să atingi mingea, nu să fugi de ea. Nu s-a arătat să primească mingea, pentru ce să o facă, că e căldură. Am vrut să îl scot la pauză, dar am zis să-l mai las. Am greșit. El a vrut să fie vedetă și nu prea a vrut să muncească azi”, spunea în vară finanțatorul FCSB.