Transferul cu care Rapid a dat lovitura, în opinia lui Ilie Dumitrescu!

Rapid a transferat în perioada de mercato din această iarnă cinci jucători, însă Ilie Dumitrescu este de părere că trupa condusă de Dan Șucu și Victor Angelescu au dat lovitura cu transferul lui Marian Aioani (24 de ani).

Chiar dacă la gruparea din Giulești au fost aduși Ermal Krasniqi (CFR Cluj/ 1.000.000 de euro), Borisav Burmaz (Vozdovac/ 400.000 de euro), Florent Hasani (KF Tirana/ 300.000 de euro) și Damjan Djokovic (FCSB/ liber), Ilie Dumitrescu susține că cel mai important transfer este cel al portarului Marian Aioani.

Rapid a dat lovitura! Transferul care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu

Marian Aioani a fost adus la Rapid după plecarea lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid, formație care joacă în LaLiga, iar Ilie Dumitrescu, fostul mare atacant al naționalei României are numai cuvinte de laudă la adresa goalkeeperului în vârstă de 24 de ani.

Ilie Dumitrescu este de părere că Dan Șucu și Victor Angelescu au făcut o alegere bună să mizeze pe Marian Aioani, chiar dacă pe lista giuleștenilor s-au aflat și Silviu Lung Jr. (Poli Iași) și Roland Niczuly (Sepsi OSK).

„Este un transfer foarte reușit. Aioani este un portar extraordinar. Asta a fost cea mai bună mutare. Cei de la Rapid s-au orientat perfect”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.

„Mă așteptam la un preț mai mare. Dacă Horațiu Moldovan a plecat pe 800.000 de euro, Aioani…. E o mișcare foarte bună făcută de Rapid”, a mai spus Ilie Dumitrescu.

Farul Constanța, explicații după ce Marian Aioani a plecat la Rapid pentru 400.000 de euro

Gică Popescu, președintele formației Farul Constanța, a explicat de ce a ales Gică Hagi să îl vândă pe Marian Aioani la Rapid pentru doar 400.000 de euro.

„Astfel de socoteli sunt făcute de partea tehnică. Gică (Hagi) decide cine pleacă și cine vine. În momentul în care vine o ofertă, știm foarte bine care este situația în vestiar. Gică a considerat că prețul este unul bun și l-a lăsat să plece. 

Mereu se poate mai bine din punct de vedere financiar! Nu știu dacă e cazul aici. Eu nu am participat la negocieri. Nu pot să spun ce s-ar fi întâmplat, poate ar fi fost și mai puțin. Nu putem face aprecieri”, a spus Gică Popescu pentru sursa citată mai sus.

  • 1,5 milioane de euro este cota lui Marian Aioani, conform transfermarkt.com
  • 27 de meciuri a jucat Marian Aioani în tricoul Farului în sezonul 2023-2024, dintre care 18 în Superliga, două în Liga Campionilor, șase în Conference League și unul în Supercupa României
Publicat: 24 01. 2024, 13:47