Transferul care ar distruge Farul nu poate fi conceput de Gică Hagi: „Ăsta e un mesaj și pentru el, să-l audă”

Transferul care ar distruge Farul nu poate fi conceput de Gică Hagi: „Ăsta e un mesaj și pentru el, să-l audă”
Vezi galeria foto - 4 poze

Transferul care ar distruge Farul nu poate fi conceput de Gică Hagi, care a ținut să îi transmită un mesaj în acest sens lui Louis Munteanu, fotbalistul în cauză.

În ultimele zile, în presa din Italia a apărut informația conform căreia atacantul în vârstă de 21 de ani ar fi dorit în iarnă de cei de la Bari, gruparea de Serie B la care în prezent evoluează Malcom Edjouma, sub formă de împrumut de la FCSB.

Ce a spus Gică Hagi despre posibilitatea ca Louis Munteanu să plece în iarnă de la Farul

Asta înseamnă că, în cazul în care clubul din Sudul Italiei ar reuși să ajungă la un acord în acest sens cu cei de la Fiorentina, echipa de care internaționalul român de tineret aparține în continuare, campioana României ar putea fi „sărită din schemă” și să se vadă în situația de a rămâne fără Louis Munteanu încă din iarnă, deși fotbalistul este împrumutat la malul mării până la finalul sezonului, bineînțeles, dacă un astfel de scenariu a fost stipulat în contractul încheiat între Farul și formația viola.

Întrebat în legătură cu acest subiect, Gică Hagi a spus că, din informațiile pe care le deține în acest moment, nu se pune problema unei astfel de desfășurări a evenimentelor.

Pe de altă parte, „Regele” i-a transmis în mod indirect un mesaj și lui Louis Munteanu, evidențiind faptul că, dacă se va ajunge până acolo, el va avea totuși de ales între campioana României și o echipă din Serie B și dând astfel de înțeles că încearcă să îi inducă tânărului său jucător care ar fi decizia cea mai bună pentru viitorul său.

Mesaj indirect pentru tânărul atacant

„Sunt știri pe care le aflu de la voi. Louis Munteanu e la noi până în vară. Și eu știu că Farul e în divizia A, nu în divizia B, încă. Cu tot respectul, acesta este un mesaj vis a vis și de Louis ca să audă. Sunt lucruri pe care le aud.

Louis este împrumutat la noi până în vară. E la un club frumos. Se simte bine. Am văzut că la echipa națională (n.r. de tineret) a jucat foarte bine în ambele meciuri. E bine că a marcat. Poate o să marcheze și la noi iar”, a spus Gică Hagi, potrivit fanatik.ro.

Louis Munteanu se află la al doilea sezon consecutiv petrecut sub formă de împrumut de la Fiorentina la Farul Constanța. Până în prezent, atacantul nu a apucat să joace decât pentru echipa Primavera a clubului toscan.

Publicat: 24 11. 2023, 11:59