Transfer de top de la Gică Hagi. „Regele” şi-a dat acordul pentru ca fiul acționarului să plece: „Discută impresarii mei”

Foto: Profimedia 10.01.2025
Vezi galeria foto - 6 poze

Transfer de top de la Farul. Gică Hagi și-a dat acordul pentru ca fiul unuia dintre acționarii clubului să plece de la formația constănțeană în această iarnă. Fotbalistul nu va pleca, oriunde, ci la o formație care impresionează într-un campionat din Europa.

Gică Hagi susține că impresarii lui Rivaldinho discută în acest moment despre viitorul transfer și sunt șanse ca el să părăsească formația în această fereastră de mercato.

Gică Hagi, acord ca fiul unuia dintre acționarii clubului să plece: „Discută impresarii mei”

Managerul Farului, Gică Hagi, și-a dat acordul privind transferul unuia dintre cei mai importanți jucători ai echipei sale, care este și fiul unuia dintre acționarii clubului. Este vorba despre Rivaldinho, fiul lui Rivaldo, cel care deține 10% din acțiunile echipei constănțene.

Rivaldinho poate pleca de la Farul în această iarnă, iar cel mai probabil ar urma să se transfere la Santa Clara, revelația fotbalului portughez din acest sezon și care ocupă locul 5 în clasamentul din prima ligă lusitană. Fiul celebrului fotbalist brazilian a vorbit despre posibila plecare de la fosta campioană a României și spune că impresarii săi discută eventualul transfer în Portugalia.

„Au fost discuții și știu că încă mai sunt discuții despre mine. Momentan, nu vreau să mă gândesc la acest lucru, i-am lăsat pe impresarii mei să vorbească. Gândul meu este doar să mă antrenez, să fiu focusat la Farul, să joc și să ajut cât mai mult. Dacă se va face sau nu, momentan nu știu”, a declarat jucătorul în vârstă de 29 de ani, potrivit GSP.

Rivaldinho a cochetat cu campionatul Portugaliei în urmă cu zece ani, pe când era legitimat la Boavista, dar nu a reușit să se impună și a prins doar un singur meci pentru formația din Porto.

„Am mai fost în Portugalia, dar eram mic și am stat foarte puțin. Este un campionat foarte bun, puternic, dar sunt aici, la Farul, și vreau să mă gândesc doar la campionatul României”, a mai spus Rivaldinho.

Rivaldinho vrea să se stabilească definitiv în România

Pentru Rivaldinho, România a devenit a doua sa casă. Farul este a treia echipă din Superligă unde evoluează fiul legendarului Rivaldo, după ce în trecut a mai fost legitimat la Dinamo și Universitatea Craiova. Jucătorul în vârstă de 29 ani dorește să se stabilească definitiv în România după ce se va retrage din activitate și va activa în cadrul Farului.

„Încă nu am luat cetățenia română, nu știu dacă am voie. În total, sunt aici de aproape cinci ani și, dacă am posibilitatea, de ce nu? România este o țară pe care o iubesc, copii mei s-au născut aici, familiei îmi place foarte mult și orașul. Este o țară care va fi mereu în inima mea. Nu știu dacă voi prelua acțiunile după ce mă voi lăsa, dar, cu siguranță, voi fi aici, prin club. Mai am câțiva ani de jucat fotbal și după aceea vedem”, a conchis jucătorul Farului.

Publicat: 26 01. 2025, 11:27