Surpriză uriașă! Fotbalistul FCSB e bănuit că a semnat în secret cu alt club: „E posibil”
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a analizat evoluția jucătorilor în meciul cu Oțelul, 1-0, din etapa 11 a Superligii și a făcut un anunț cu privire la un jucător important al campioanei.
Potrivit oficialului, Malcom Edjouma (28 de ani), aflat sub contract până la finalul acestui an, e posibil să plece la alt club. Altfel, pentru prestația sa din partida care a „rupt” seria de opt meciuri fără victorie, Edjouma a fost notat de Sofascore cu 6,9.
Anunțul lui Mihai Stoica despru un jucător important al FCSB
Mihai Stoica a vorbit despre jucătorii care au evoluat în partea a doua a meciului dintre FCSB și Oțelul, încheiat cu scorul 1-0. Golul partidei a fost din penalty marcat de Florin Tănase, în minutul 48, obținut de italianul Juri Cisotti, fost jucător al „oțelarilor”. Oficialul i-a analizat pe aceștia și a făcut un anunț important în privința lui Malcom Edjouma, unul dintre jucătorii de bază ai campioanei, dar care se află sub contract cu FCSB până la finalul acestui an.
„Au fost câțiva jucători care au avut evoluții slabe, dar în repriza a doua au intrat foarte bine cei veniți de pe bancă. Malcom a fost excepțional, a pierdut o singură minge. A avut substanță în joc. Cisotti a scos un penalty, poate alți jucători s-ar fi gândit mai mult la integritatea fizică. El a dezvoltat o viteză incredibilă. Am remarcat cum a jucat Edjouma. Poate că Edojuma a semnat cu altcineva, cine știe. Nu l-am întrebat. Dacă a semnat cu altcineva, nu sunt șanse să prelungească. FCSB nu i-a făcut nicio propunere. Recomandarea mea ar fi să prelungim”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.
Malcom Edjouma e din 2022 la FCSB
Francezul Malcom Edjouma a fost transferat la FCSB în februarie 2022, de la FC Botoșani, pentru 330.000 de euro. În vara lui 2023 a ajuns la Bari (Serie A), sub formă de împrumut, pentru un sezon, italienii plătind suma de 200.000 de euro.
Din iulie 2024, când a expirat împrumutul, a revenit în Superliga, însă parcursul său la echipa campioană a fost unul anevoios, intrând în colimatorul ultrașilor, fiind protagonistul unor gafe monumentale.
- La FCSB, Edjouma a jucat în 113 meciuri, cu 18 goluri și opt pase decisive. În prezent, atacantul este cotat la 800.000 de euro.
- FCSB, după 11 etape se află pe locul 11, cu 10 puncte, iar în runda următoare va juca împotriva Universității Craiova, liderul Superligii. Meciul este programat pentru 5 octombrie, de la ora 20:30.
- Până la meciul din campionat, pe 2 octombrie, FCSB joacă, tot acasă, cu Young Boys (Elveția), în partida contând pentru etapa a doua din grupa Europa League.