Superstarul Tachtsidis, de vânzare la CFR Cluj! Fotbalistul care a impresionat pe toată lumea în Superliga poate pleca după doar câteva meciuri

Panagiotis Tachtsidis (32 de ani), fostul jucător de la AS Roma, Genoa și Torino, este de vânzare chiar dacă abia a ajuns la CFR Cluj.

Superstarul Tachtsidis, de vânzare la CFR Cluj! Fotbalistul care a impresionat pe toată lumea în Superliga poate pleca după doar câteva meciuri

Superstarul Tachtsidis a semnat cu CFR Cluj pe 21 iulie 2023 din postura de jucător liber de contract, după ce ultima dată a jucat la Kor Fakkan, însă fotbalistul grec care în trecut a evoluat pentru Olympiacos, Torino, AS Roma, Genoa și Hellas Verona, ar putea să se despartă de fosta campioană a României.

Grecul în vârstă de 32 de ani a impresionat în primele meciuri jucate pentru fosta campioană a României, iar ardelenii au anunțat că s-ar putea despărți de el dacă va apărea o ofertă de transfer în această vară.

Este exact așa cum l-am văzut noi înainte să-l aducem, ne-am asumat introducerea lui în teren chiar dacă nu este pregătit 100%, am avut nevoie de un jucător în acea poziție, a mai venit încă un jucător, Isaac, care e gen Boateng, dar trebuie crescut, încet-încet facem o echipă bună.

E important să fie pregătit atunci când intră în teren, există pericolul accidentării. Când primești o ofertă de nerefuzat, normal că oricine e de vânzare. Mai puțin domnul Varga”, a spus Cristi Balaj, conform Fanatik.

Tachtsidis a debutat cu dreptul la CFR Cluj

Cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro, Tachtsidis i-a oferit o pasă de gol lui Emmanuel Yeboah în meciul jucat de CFR Cluj cu Universitatea Craiova, scor 1-1, din etapa a 3-a din Superliga.

Fotbalistul grec în vârstă de 32 de ani a fost folosit de Andrea Mandorlini  și în meciul jucat de CFR Cluj cu Adana Demirspor în manșa tur a turului doi preliminar din Conference League, scor 1-1, iar acesta a stat pe teren 71 de minute.

Nu este rezultatul pe care ni l-am dorit, ne doream victoria. Era un meci acasă, trebuia să-l câștigăm, o să încercăm meciul următor. Sunt fericit pentru pasa de gol, dar am venit aici să câștig titlul. M-au convins cei din conducere pentru proiect. Vreau să facem lucruri bune în Europa și să câștigăm campionatul.

Nu e un pas înapoi. Sunt echipe bune în România. E intensitate mare în joc. CFR e un club marem. Trebuie să ne concentrăm acum la meciul din Conference League”, a spus Panagiotis Tachtsidis, la finalul meciului cu Universitatea Craiova.

Publicat: 02 08. 2023, 13:03