Străinul care a antrenat cel mai mult în Superliga. „Sunt înnebunit după munca asta. România reprezintă tot”. Cristiano Bergodi și visul neîmplinit din fotbal: „Nu mai am timp, înainte să mor”

Universitatea Cluj s-a bucurat de „Revoluția Italiană” în finalul anului trecut. Venit în etapa a 14-a, Cristiano Bergodi a dus „U” Cluj pe primul loc.

În clasamentul celor opt etape în care italianul de 61 de ani a stat pe bancă, echipa de pe Cluj Arena este lider în Superliga României. „Alb-negri” au acumulat 19 puncte, bilanțul lui Bergodi fiind de șase victorii, un egal și o înfrângere.

Cristiano Bergodi, străinul care a antrenat cel mai mult în Superliga

Într-un interviu exclusiv pentru ProSport, tehnicianul lui „U” Cluj încearcă să explice cum a reușit impactul pe care l-a adus la echipă:

„Când am venit mi-am dat seama de lotul pe care îl aveam la dispoziție. Eu am crezut întotdeauna că „U” Cluj are un lot valoros și mulți jucători pregătiți bine de Neluțu Sabău, cu care am o relație foarte bună, față de care am un respect foarte mare, care juca într-un sistem diferit față de cum jucăm noi în acest moment.

Sunt mulți jucători valoroși, dar care au alte caracteristici, pe care unii le folosesc mai bine cu sistemul nostru. Asta e o altă chestie, dar sunt jucători valoroși, am încercat să facem un sistem diferit și să căutăm caracteristici potrivite pentru un anumite sistem. Mi-am dat seama repede. Nu știu dacă sunt un antrenor bun sau slab, dar tot timpul când am intervenit pe parcursul campionatului, imediat mi-am dat seama de caracteristicile jucătorilor și cum să construiesc un sistem diferit pentru jucătorii pe care îi am la dispoziție”

„România reprezintă tot. Acesta a fost meritul prietenului meu”

S-au împlinit 20 de ani de când Cristiano Bergodi a ajuns în România. Era atunci o noutate pentru prima ligă de la noi. Un absolvent de Coverciano, fost căpitan la Lazio, venea să antreneze FC Național. Între timp, Bergodi a ajuns să antreneze 10 echipe din România și a bifat și „granzii” FCSB, Rapid, Universitatea Craiova sau CFR. Astăzi are 305 partide antrenate în România. Antrenorul îi este recunoscător lui Renzo Rossi, pentru că l-a adus adus în țara noastră:

„România reprezintă tot. Pe primul loc în viața mea e familia, asta e normal, dar pe locul doi este munca și eu sunt mândru de faptul că am venit prima dată în România în 2005 și am rămas aici mulți ani și lumea m-a apreciat. Asta mă bucură. Sunt foarte mândru și recunoscător fotbalului românesc pentru că totdeauna m-au chemat înapoi când am plecat în Italia. Au fost doar 2010 – 2015 când am antrenat acolo, cu Modena, Pescara și Brescia, dar România este a doua mea casă.

Eu mă întorc mereu cu plăcere. Și când nu aveam treabă veneam în România des. Acesta a fost meritul prietenului meu Renzo Rossi, pentru că el m-a adus în România prima dată, în 2005, la FC Național. Mă bucur că am cunoscut foarte multă lume în România, personaje importante din politică, din fotbal și asta mă bucură mult. Sunt antrenorul străin cu cele mai multe partide antrenate aici în România, mi se pare, și asta mă bucură”

„M-aș duce pentru fotbal oriunde. Sunt înnebunit”

Cristiano Bergodi se declară „înnebunit” după meseria pe care o face. Spune că nu are alte pasiuni și că atunci când nu se gândește la fotbal alocă timp doar familiei:

„În afară de fotbal îmi place să stau cu familia. Sunt un tip liniști, echilibrat, sunt Balanță și sunt echilibrat. Îmi plac lucrurile mărunte, simple. Să stau cu familia, să stau cu băieții mei. Acuma nu mai sunt copii, au crescut și asta mă bucură. Am grijă de mama, stau cu frații mei, mă bucur de viața pe care o am. Am pus familia pe primul loc și apoi munca. Sunt înnebunit după munca asta de antrenor. Am avut o pasiune. Ca un antrenor care vine din Italia să stea așa mult timp nu este ușor. E greu, pentru că te duci în altă țară și să ai această plăcere de a antrena… M-aș duce pentru fotbal oriunde. Dar am găsit aici a doua mea casă și cred că fotbalul românesc m-a răsplătit, dar cred că am dat și eu ceva.”

Dezvăluie că are o curiozitate nativă, care l-a ajutat să rămână mereu conectat la noutățile din fotbal și spune că nu a stat degeaba nici în perioada în care nu a avut contract:

„Studiez întotdeauna. Nu am stat un an aiurea acasă. Am studiat, am fost la cursuri de perfecționare. Și asta a fost un lucru pozitiv al meu, că întotdeauna am încercat să mă actualizez și cu tehnologia antrenamentelor, pentru că am fost mereu curios. Sunt foarte curios de ce se întâmplă. Eu, dacă mă uit la un antrenament de liga a 4-a și văd ceva interesant care se face, îmi place. Pentru că pot să învăț și de la un antrenor de liga a 4-a, liga a 3-a. Nu e problemă. Nu trebuie să fi arogant. Încerc să fiu curios și modest”.

„Era visul meu, dar nu mai am timp”

Cristiano Bergodi este unul dintre jucătorii pe care și-i amintește orice fan al lui Lazio. A jucat timp de 7 ani pentru echipa din capitala Italiei și a fost căpitan în multe din cele 186 de meciuri pe care le-a jucat pentru acest club. Iar când s-a retras a visat să se întoarcă pe banca lui Lazio, ca antrenor. A fost doar secund acolo, înainte să vină în România. Astăzi spune că nu-și mai poate împlini visul, dar speră să-l vadă pe fiul său făcând carieră acolo, ca antrenor:

„Visul meu era să antrenez Lazio, pentru că este clubul pe care eu îl iubesc. Îl am acolo pe băiatul meu cel mai mare, care antrenează acolo copii de 10 ani. Dar eu nu am nici un merit, el a avut un interviu și nu am zis nimic.

Pentru că în general se fac speculații, dar nu este nimic pentru că eu nu mai am relațiile cu Lotito sau cu conducătorii de la Lazio. Eu am fost la Lazio în 2004, când Lotito a luat Lazio prima dată, eu eram antrenor secund și am stat puțin după… Dar nu mai am timp, sincer, ca să antrenez Lazio înainte să mor (râde). E greu, pentru că este și vârsta. Dar eu mă simt tânăr”.

Publicat: 17 01. 2026, 15:00
Actualizat: 17 01. 2026, 15:01