Starul lui Sepsi e liber de contract! Vrea să semneze cu un alt club din Superliga

Starul lui Sepsi e liber de contract! Vrea sa semneze cu un alt club din Superliga
Vezi galeria foto - 4 poze

Radoslav Dimitrov (34 de ani), fundaș dreapta care în ultimele patru sezoane a reprezentat-o pe Sepsi OSK Sf. Gheorghe, e liber de contract! Înțelegerea cu gruparea covăsneană i-a expirat și acum vrea să semneze cu un alt club din Superliga.

Radoslav Dimitrov e liber de contract! Fostul fundaș dreapta de la Sepsi vrea să semneze cu un alt club din Superliga

Radoslav Dimitrov evoluează în fotbalul românesc din iulie 2015. Rămas liber de contract, el a bătut palma atunci cu FC Botoșani, alături de care a rămas până în ianuarie 2017. Atunci, fundașul dreapta a fost cumpărat de Universitatea Craiova pentru suma de 50.000 de euro. A petrecut două sezoane pline în tricoul oltenilor, iar în iulie 2019 a făcut pasul la Sfântu Gheorghe, unde a semnat cu Sepsi. Dimitrov a fost om de bază în echipa covăsnenilor și inclusiv în sezonul 2022 – 2023 a adunat 34 de apariții în toate competițiile. Printre altele, bulgarul s-a remarcat și cu patru pase decisive.

În ciuda prestațiilor bune pe care le-a avut la Sfântu Gheorghe, cei din conducerea lui Sepsi au ales să nu îi mai prelungească înțelegerea în vara acestui an, iar Radoslav Dimitrov a devenit liber de contract.

„Au fost patru ani foarte frumoşi, aici, la Sepsi. Le mulţumesc tuturor. Am câştigat Cupa şi am prins play-off-ul, aşa consider că a fost un an foarte bun pentru mine şi pentru echipă. Să câştigăm Cupa a fost un sentiment foarte frumos, cu toţii am muncit pentru acest trofeu”, a confirmat Dimitrov.

Bulgarul s-a acomodat foarte bine în România, pe care o numește „a doua casă”, iar în acest context spune că vrea să rămână în Superliga și din sezonul 2023 – 2024. Radoslav Dimitrov le-a transmis tuturor cluburilor interesate de el că așteaptă o ofertă și este deschis să negocieze:

(n.r. Ai raspunde afirmativ la o ofertă din Superligă?) Cred că dupa 8 ani de Liga 1 în România m-am adaptat foarte bine, este ca a doua casă a mea şi sper să rămân dacă vine ofertă. Sunt multe echipe bune şi sunt deschis la orice ofertă!”, a mai declarat Dimitrov, potrivit Orange Sport.

Are peste 200 de meciuri în Superliga

În total, pentru FC Botoșani, Universitatea Craiova și Sepsi Sf. Gheorghe, Radoslav Dimitrov a adunat 205 meciuri jucate în primul eșalon din fotbalul românesc. 4 goluri și 20 de pase decisive a reușit în toate aceste partide.

Înainte de transferul în România, Dimitrov a evoluat doar în Bulgaria, pentru Montana, Litex Lovech, Sportist Svoge, Slavia Sofia, Levski Sofia și Lokomotiv Plovdiv.

În naționala mare a Bulgariei, Dimitrov a bifat 4 apariții și a marcat un gol.

Publicat: 10 06. 2023, 22:14