Speranțe mari pentru fanii lui Dinamo! S-a făcut anunțul mult așteptat în privința stadionului: „Atunci va începe demolarea!”

Stadionul lui Dinamo va fi demolat în curând, iar fanii pot visa la o nouă arenă cochetă în „Ștefan cel Mare”.

Ionuț Popa a anunțat că demolarea stadionului ar urma să înceapă în luna octombrie.

Ultimele informații sunt legate de faptul că s-au depus oferte de către șase companii și asocieri de firme, printre care toate cele ce au proiectat noile arene din Craiova, Cluj-Napoca și București construite în ultimii ani.

S-a făcut marele anunț în privința stadionului Dinamo: „Va fi demolat până la finalul anului!”

Președintele clubului Dinamo este convins că planul va fi dus la bun sfârșit, iar bătrâna arenă din „Groapă” va fi demolată complet în acest an.

„Suntem în linie dreaptă cu proiectul. S-a încheiat perioada de ofertare, acum se lucrează la studiile de specialitate, fezabilitate. Din informațiile mele, se lucrează încă la partea tehnică a proiectului. Cred că lucrurile vor merge mai rapid decât era preconizat, compania care se ocupă este obișnuită cu proiectele pentru stadioane, au deja planul bine făcut și se vor mișca repede.
Din acest moment, nu mai depinde de noi, de club, am predat toată documentația, CNI se ocupă. Sunt convins, nu 100%, ci 101%, că proiectul va merge conform planului, nu cum spun anumiți răutăcioși. Nu se mai poate întâmpla nimic din acest moment, în privința acestui proiect, va fi un stadion nou pentru Dinamo. Cred că în luna septembrie se vor finaliza toate studiile de specialitate, iar în luna octombrie preconizez că va începe demolarea stadionului. Cu siguranță, stadionul vechi va fi demolat până la finalul acestui an”, a spus Ionuț Popa, președintele CS Dinamo.

Deocamdată, Dinamo joacă meciurile de pe teren propriu din Liga 2 la Clinceni.

Publicat: 18 08. 2022, 18:09