Situație neașteptată la Dinamo! Ovidiu Burcă este în continuare antrenorul echipei. Toate detaliile. EXCLUSIV

Problemele la Dinamo continuă chiar și după instalarea lui Zeljko Kopic, noul antrenor. Oficialii „câinilor” se confruntă cu o situație total neașteptată.

Din informațiile ProSport, Ovidiu Burcă și Dinamo nu au ajuns la un acord în ceea ce privește încetarea contractului, fostul antrenor din „Ștefan cel Mare” solicitând plata salariilor până la scadență, iunie 2024.

Situație hilară la Dinamo! Ovidiu Burcă nu a semnat încetarea contractului și este în continuare antrenorul echipei

Toată această situație îngreunează încă din start munca noului antrenor al echipei, croatul Zeljko Kopic, prezentat sâmbătăt dimineață la Săftica. Dinamo nu îi poate înregistra contractul la FRF ca urmare a neîncetării în scris a colaborării cu fostul tehnician, Ovidiu Burcă.

Astfel, la meciul din deplasare cu Sepsi, programat luni, la orele 20:00, Kopic nu va putea sta pe bancă. Iulian Mihăescu și Sorin Colgeac vor da indicații jucătorilor.

Din cauza insolvenței în care se află clubul, pentru ca noul antrenor să-și intre total în drepturi, trebuie să existe o înțelegere scrisă cu administratorul judiciar, compania RTZ, reprezentată de Răzvan Zăvăleanu. Fără semnătura administratorului judiciar, FRF nu poate înregistra documentul.

Zeljko Kopic nu poate sta pe bancă la meciul cu Sepsi

Vestea nu-i va pica deloc bine lui Zeljko Kopic, noul antrenor al lui Dinamo, care va fi nevoit să mai aștepte până să stea pe bancă. Dinamo o va întâlni pe Sepsi în următorul meci, duel din care speră să obțină minim un punct, dat fiind că și echipa din Sfântu Gheorghe are dificultăți.

Sepsi are antrenor nou și ea. Germanul Bernd Storck s-a înțeles cu Laszlo Dioszegi după demiterea lui Liviu Ciobotariu.

„Am urmărit câteva meciuri în perioada recentă. Știu ce înseamnă Dinamo pentru toată țara, dar clubul suferă acum și trebuie să schimbăm lucrurile. Am urmărit câteva meciuri ale echipei, dar altceva e când ești aici și stai cu jucătorii. Voi avea timp să stau cu ei și să îmi fac o opinie.

Pentru orice antrenor este un privilegiu să antrenezi un mare club din România, așa cu este Dinamo. Am mai fost în câteva situații ca aceasta. Cu Pafos, în Cipru, a fost la fel. Alături de jucători și toți ceilalți am dus echipa la mijlocul clasamentului. La fel putem face și aici, la Dinamo. Văd că aveți stadioane noi, fotbal bun. Tot ce am văzut aici este pozitiv”, a declarat Zeljko Kopic la prezentarea sa în funcția de antrenor al lui Dinamo.
Publicat: 02 12. 2023, 15:55
Actualizat: 02 12. 2023, 16:56