Sepsi – U Cluj 0-0 Live Video Online în etapa 27 din Superliga. Remiză la Sfântu Gheorghe, rezultat care nu ajută nicio echipă

Sepsi - U Cluj Live Video Online in etapa 27 din Superliga
Vezi galeria foto - 8 poze
15:59

Final de partidă

Min. 90+6. Fluier final la Sfântu Gheorghe. Sepsi și U Cluj au terminat la egalitate, 0-0.

15:07

A început repriza secundă

Min. 46: A începu partea a doua a confruntării de la Sfântu Gheorghe.

14:49

Pauză

Sepsi și U Cluj au terminat prima repriză la egalitate, 0-0.

14:00

A început partida

Min. 1: „Centralul” Flueran Viorel a fluierat startul întâlnirii de la Sfântu Gheorghe.

12:41

ECHIPELE DE START

Sepsi OSK: Moldovan – Oroian, Ciobotariu, Kecskes, Dumitrescu – Ninaj – Păun, Matei, Rodriguez, Ștefănescu – Safranko
Rezerve: Gedo, Tănasă, Ștefan, Kallaku, Oteliță, Aganovic, Rondon, Varga, Debeljuh, Varga
Antrenor: Bernd Storck

U Cluj: Gorcea – Chipciu, Masoero, Thalisson, Roger – Silaghi, Simion, Bic – Nistor – D. Popa, Anselmo
Rezerve: Iliev, Mitrea, Pițian, Oancea, Grobry, Fossati, Rus, Pănoiu, V, Gheorghe, Roguljic, M. Ilie
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

  • Stadion: Sepsi Arena, Sfântu Gheorghe (capacitate: 8.400 locuri)
  • Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova) / A1: Mircea Orbuleț (București) / A2: Adrian Popescu (Craiova)
  • Arbitru VAR: Marcel Bîrsan (București) / Asistent AVAR: Andrei Antonie (București) / R1: Iulian Dima (București)
  • Observator arbitri: Liviu Ciubotariu (Galați)

Meciul Sepsi – U Cluj are loc în etapa 27 din Superliga, sezonul 2023 – 2024, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe Stadionul Sepsi poate fi văzut și la televizor pe posturile Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport.

Sepsi – U Cluj Live Video Online în etapa 27 din Superliga

Sepsi și U Cluj, echipe care încă mai visează să se claseze pe un loc de play-off la finalul sezonului regular, se duelează, duminică, de la ora 14:00, în etapa 27 din Superliga.

Înaintea acestei confruntări, Sepsi se află pe locul 10 în clasament, cu 33 de puncte. Elevii lui Bernd Storck traversează o formă groaznică și vin după patru înfrângeri consecutive încasate în campionat, 1-2 cu UTA, 1-3 cu Universitatea Craiova, 0-1 cu FCSB și 0-1 cu Farul.

De partea cealaltă, U Cluj este imediat deasupra lui Sepsi, pe locul 9, cu 34 de puncte. Nici „șepcile roșii” nu au obținut cele mai bune rezultate în ultimele săptămâni. În precedentele patru etape, U Cluj a înregistrat două înfrângeri, 0-1 cu Poli Iași și 1-3 cu UTA, și două egaluri, 2-2 cu Universitatea Craiova și 0-0 cu FCSB.

În acest moment, ultima poziție ce duce în play-off este ocupată de FC Hermannstadt, cu 37 de puncte. Astfel, atât Sepsi, cât și U Cluj încă mai au speranțe la o clasare în primele șase.

În turul actualei stagiuni, pe Cluj Arena, „șepcile roșii” s-au impus în fața lui Sepsi la limită, scor 1-0. Dan Nistor a marcat golul decisiv al partidei disputate pe 9 octombrie 2023.

Declarațiile antrenorilor

La conferința de presă premergătoare partidei, Ioan Ovidiu Sabău a transmis că elevii săi vor face tot posibilul pentru a pleca de la Sfântu Gheorghe cu toate cele trei puncte în cont:

„Noi ne dorim să câștigăm. Poate fi un meci decisiv pentru un obiectiv mai ambițios. Sepsi e într-o situație delicată, vine după 4 înfrângeri, dar au arătat destul de bine, au dominat.

Nu va fi ușor, dar cred că noi am crescut ca ritm, ca formă sportivă și majoritatea jucătorilor arată mult mai bine din punct de vedere fizic. Motivați vom fi, avem experiență, terenul e foarte bun.

Depinde mult de inspirație, maniera de abordare a jocului. Vor conta și greșelile, sperăm să nu fie decisive. La Sepsi e presiune mare, să nu se califice în play-off ar fi un eșec mare. Sunt o echipă bună, au condiții bune, iar așteptările sunt mari. Trebuie să avem curaj, încredere și să exploatăm anumite momente în favoarea noastră.

Ne-am antrenat în condiții bune, cu FCSB am făcut un joc bun, înseamnă că se poate. Mizăm pe acea stare de spirit pe care trebuie să o avem când e un astfel de moment. Contează experiența și valoarea, iar eu am în lot și experiență și valoare. Ne dorim să îi răsplătim pe suporteri, eu empatizez cu ei”, a declarat antrenorul lui U Cluj.

Din tabăra adversă, neamțul Bernd Storck a transmis:

„Acest joc este mai mult decât important. Este clar, cred că e ultima noastră șansă pentru a termina deasupra liniei, în cele mai bune șase echipe. Avem nevoie de toate cele trei puncte, e un meci foarte important. Am vorbit cu jucătorii despre situația în care ne aflăm, am fost aproape să obținem un rezultat pozitiv în etapa trecută, contra Farului Constanța. Am jucat foarte, foarte bine timp de 65 de minute, eram în control, am avut ocazii de gol, iar după am pierdut cu un gol venit din nimic. A fost o lovitură liberă… E dificil, jucătorii nu au luat puncte din ultimele partide și trebuie să ne îmbunătățim. Trebuie să punem mai multă presiune în careul advers, să încercăm să înscriem mai des.

Sunt optimist și vom face tot ce depinde de noi duminică de la ora 14:00. Avem suporterii în spatele nostru, trebuie să dominăm acest joc din primul minut, să jucăm cu încredere și să obținem un rezultat bun”, a spus antrenorul lui Sepsi.

Publicat: 25 02. 2024, 15:59