Se retrage Mario Camora în 2026? Răspunsul căpitanului de legendă de la CFR
În urmă cu 13 ani, Mario Camora ajungea în România. Portughezul ajuns la 39 de ani a făcut istorie în fotbalul românesc.
A jucat, fără întrerupere, la CFR Cluj și a fost primul fotbalist naturalizat pentru a juca în naționala României. Contractul legendarului căpitan al lui CFR expiră în vara anului viitor, dar Camora se gândește se gândește să joace până la 41 de ani, cu toate că nu a luat încă o decizie definitivă. „Mi-am pus în gând să văd cum mă simt. Dacă ar trebui să dau un răspuns acum, aș spune că mai pot un sezon”, a spus Camora.
„La fiecare meci sunt în primii doi-trei”
Rezultatele de la testele fizice îi dau încredere fundașului stânga. În actuala stagiune, Mario Camora a lipsit doar în două partide jucate de CFR, în toate competițiile. „Asta vorbesc și datele de control, de GPS, de tot. La fiecare meci sunt în primii doi-trei. La antrenament, din 30 de jucători sunt în primii șase-șapte, la tot ce înseamnă pregătire. Cred că asta mă ajută. Dacă ar fi să dau un răspuns acum aș spune da, dar până în mai mai este mult”, a dezvăluit căpitanul lui CFR, care este mulțumit de mentalitatea adusă de noul antrenor. Camora este doar cu 9 ani mai tânăr decât Pancu: „Mister Pancu vrea mereu să câștige, cum era și ca jucător. Sperăm ca debutul să fie cu dreptul”.
„Nici în insolvență nu am avut un clasament așa de rău”
CFR Cluj va întâlni liderul Rapid, într-o partidă care se va desfășura duminică, în Gruia.
„O echipă foarte bună, care face un campionat foarte, foarte bun, care practică un fotbal frumos și cred că merită să fie pe primul loc, în acest moment. Are un antrenor bun și un lot de jucători foarte, foarte bun. Dar nu sunt invincibili. Trebuie să câștigăm, să vedem dacă mai aveam șanse să ajungem în play-off. Dacă facem un pas greșit va fi foarte, foarte greu. Știm punctele puternice ale Rapidului, dar au și momentele mai puțin bune, de care trebuie să profităm”, a spus Mario Camora, înainte de derby-ul de duminică.
Căpitanul lui CFR spune că echipa din Gruia n-a mai avut niciodată un sezon atât de slab. Fundașul stânga joacă pentru formația ardeleană din 2011. CFR este pe locul 12, înainte de partida cu Rapid.
„Nici în insolvență nu am avut un clasament așa de rău. Dacă vă amintiți, am avut un campionat în care am început cu -6 puncte și am ajuns în play-off. Asta înseamnă că acest sezon este cel mai greu, pentru mine personal. Au fost meciuri pe care le-am avut în mână, dar nu am putut să obținem puncte. Ultimul exemplu a fost la Dinamo. Dacă vedem jucătorii, individual, sunt sigur că puteam să fim în primele 3-4 echipe”, a declarat Camora.