Se destramă PCH! A doua brigadă pleacă din peluza ultraşilor dinamovişti: „Asta nu vom negocia niciodată”

Gruparea „District 48” a anunțat că pleacă din PCH (Peluza Cătălin Hîldan) prin intermediul unui comunicat emis pe pagina de Facebook.

Se destramă PCH! A doua brigadă pleacă din peluza ultraşilor dinamovişti

Decizia suporterilor din „District 48” de a pleca din „Peluza Cătălin Hîldan” Dinamo vine după ce în urmă cu două luni o altă brigadă, „Ca la noi la nimeni”, a părăsit și ea peluza.

Ultrașii din „District 48” au decis să își suspende activitatea din cadrul PCH deoarece au ajuns la concluzia că nu se pot exprima la nivelul ultra la care aspirau cu toții.

„District 48 a decis să își suspende activitatea în cadrul Peluzei Cătălin Hîldan. Decizia este una dificilă, dar care a trebuit să fie luată, după ce am simțit că nu ne mai putem exprima la nivelul ultra la care am aspirat cu toții.

Nimeni nu este perfect, deci perfecți nu suntem nici noi, am făcut destule și poate nepermise compromisuri individuale, la fel ca mulți alții în viața de peluză, în ideea de a fi bine, însă cu modul de a fi și de a trăi ultra, ca brigadă, nu vom negocia niciodată!

DISTRICT E NUMELE! A fost o onoare și totodată o mândrie să facem parte din “Peluza Cătălin Hîldan”, ca grup din iulie 2019 și ca dinamoviști de când ne știm pe stadioane. Luptele comune alături de frații noștri, indiferent în ce au constat ele, ne-au călit precum călește focul fierul din care sunt făcute ciocanele de pe emblema District, iar anii petrecuți în “Ștefan cel Mare” de mici copii ne-au șlefuit în bărbații care suntem astăzi.

Respect necondiționat tuturor “câinilor”, alături de care respirăm Dinamo! Mesajul District 48 pentru voi este: BAZAȚI-VĂ ÎN CONTINUARE PE NOI, FRAȚILOR! Pentru că sfârșitul District 48 nu este aici! Între noi avem o vorbă împrumutată de la “golani” fără granițe și regrete, la fel ca noi, vorbă care ne-a ghidat în toți acești ani de existență și zbatere pentru ceea ce iubim: “WHEN IN DOUBT, HAMMERS OUT!” 

Astăzi, 7 septembrie 2023, părăsim în liniște locurile ocupate cu fruntea sus în PCH, însă pasiunea pentru Dinamo și “ciocanele” din mâini nu le vom lăsa niciodată! DOAR ÎNAINTE, DOAR ÎMPREUNĂ, UMĂR LÂNGĂ UMĂR! NE AVEM PE NOI ȘI AVEM DINAMO!”, au transmis ultrașii.

Publicat: 08 09. 2023, 11:52