Se cutremură Superliga! Rapid și Craiova fac scandal împotriva deciziei FRF care avantajează FCSB: „Cerem suspendarea imediată!”
Rapid și Craiova nu sunt deloc de acord cu decizia luată de FRF care o favorizează în mod direct pe FCSB.
Două dintre rivalele la titlu ale roș-albaștrilor fac front comun împotriva lui Gigi Becali. Oficialii celor două cluburi acuză FRF că o favorizează direct pe FCSB prin hotârârea luată în cadrul Comitetului de Urgență al FRF, de pe 8 august.
Victor Angelescu, reacție dură despre măsura luată de FRF: „Lovește în credibilitatea jocului”
Vineri, 8 august, pe site-ul FRF a apărut o modificare a regulamentului, deși campionatul este deja în plină desfășurare. În Comitetul de Urgență al FRF s-a dispus modificarea dispozițiilor art. 19 bis alin. 5 și alin. 6 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice.
Au fost eliminate părți esențiale din regulament care îi interziceau echipei lui Gigi Becali să îl includă pe Malcom Edjouma pe lista pentru Superliga.
„Lista A va putea fi modificată până la terminarea perioadei de transfer de vară, prin completare/înlocuire,
însă numai cu jucători care au fost legitimați la club după comunicarea listei inițiale.Locurile din lista A, ce nu pot fi ocupate prin înscrierea unor jucători eligibili, vor rămâne libere, numărul de jucători din lot fiind redus în mod corespunzător. Locurile libere pot fi completate oricând cu jucători care îndeplinesc condițiile de eligibilitate
și au fost legitimați la club după comunicarea listei inițiale”.,se arată pe site-ul FRF.
Oficialii giuleștenilor și ai grupării din Bănie nu sunt deloc de acord cu modificarea regulamentului în timpul competiției. Victor Angelescu îi cere lui Răzvan Burleanu să suspende imediat aplicarea acestei modificări și să reia discuțiile în mod transparent, cu toți oficialii cluburilor din Superliga la masă.
„Rapid nu acceptă ca regulile campionatului să fie schimbate peste noapte, în plin sezon, pentru a favoriza un singur club. Asta nu e nici fotbal corect, nici respect față de competiție și față de munca tuturor echipelor. Comitetul de Urgență al FRF a modificat ROAF fără să consulte cluburile și fără o minimă transparență. S-a schimbat o regulă care era în vigoare de ani de zile, care nu reprezenta o urgență reală, dar va avea efect imediat asupra perioadei de transferuri și a dreptului de joc al jucătorilor.
Cu alte cuvinte: s-a intervenit direct în desfășurarea campionatului. Când schimbi regulile în timpul jocului, lovești în credibilitatea fotbalului. Când o faci pentru a avantaja pe cineva anume, lovești în fair-play. Împreună cu cei de la Craiova, am cerut suspendarea imediată a aplicării acestei modificări și reluarea discuțiilor în mod transparent, cu toți participanții la masă.
Dacă nu se va întâmpla asta, vom merge până la capăt, folosind toate căile legale pentru a apăra corectitudinea campionatului. Nu vreau să fiu înțeles greșit, noi nu ne opunem modernizării sau îmbunătățirii regulamentelor, dar aceste schimbări trebuie făcute transparent, cu participarea tuturor celor implicați și cu respectarea calendarului competițional.
Nu e vorba doar de Rapid sau Craiova. E vorba de fotbalul românesc și de respectul pentru suporteri, pentru munca jucătorilor și pentru spiritul competiției. Dacă pierdem asta, pierdem tot.”, a transmis printr-un comunicat Victor Angelescu.
Gino Iorgulescu a făcut lobby pentru Gigi Becali
Patronul FCSB a fost extrem de vehement cu privire la regulamentul FRF care nu îi permitea să îl bage pe lista A pe Malcom Edjouma. Mijlocașul a fost „trecut pe linie moartă”, dar patronul s-a răzgândit între timp și vrea să îl folosească în meciurile de campionat. Dacă pe lista UEFA a putut să îl adauge la timp pentru dubla cu Drita, în Superliga s-a lovit de regulamentul care nu îi mai permite să adauge un fotbalist pe care l-a eliminat de pe listă în acest sezon.
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că a discutat personal cu Gino Iorgulescu și președintele LPF i-a transmis că va rezolva acest inconvenient.
„Mi-a dat Gino mesaj aseară, că probabil a văzut meciul cu Drita. Pe mine m-a ajutat în tinerețe, eu sunt prieten cu el. Mi-a dat mesaj că încearcă să rezolve problema. Păi trebuia să rezolve deja, că am avut o discuție pe el”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.