S-a terminat pentru Alibec la FCSB. Anunțul oficial l-a făcut Mihai Stoica
Schimbările de lot continuă la FCSB, iar unul dintre numele importante care nu va mai intra în planurile campioanei este Denis Alibec.
Anunțul oficial a fost făcut de Mihai Stoica, care a confirmat că atacantul se va despărți de club în această iarnă.
FCSB își reorganizează complet lotul
Mihai Stoica a declarat că discuțiile cu Alibec au avut deja loc și că direcția este clară, chiar dacă mai rămân de stabilit detaliile concrete ale despărțirii. Oficialul FCSB a precizat că situația contractuală va fi analizată din nou, în funcție de opțiunile pe care jucătorul le va avea în perioada de mercato.
Despărțirea de Alibec vine într-un context mai amplu de reorganizare a lotului. În ultimele zile, clubul bucureștean a luat decizii și în privința altor jucători, cel mai recent exemplu fiind cel al lui Malcom Edjouma, care nu va mai continua la FCSB după expirarea contractului, în ciuda unor discuții inițiale privind prelungirea.
„Cu Alibec am discutat că în iarnă ne despărţim. Acum să vedem în ce condiţii, trebuie să vorbim din nou. Am avut discuţii eu cu el. Dacă nu îşi găseşte echipă, o să vorbim cu Gigi să vedem ce facem” , a declarat Mihai Stoica, pentru Prima Sport.
Denis Alibec revenise la FCSB în vara acestui an, după ce mai evoluase pentru club în sezonul 2017–2018. Transferat de la Farul Constanța, atacantul nu a reușit să aibă un impact semnificativ în actuala stagiune. În cele 13 meciuri disputate sub comanda lui Elias Charalambous, Alibec a înscris un singur gol și a oferit două pase decisive.
Mihai Stoica, contre dure cu un fan FCSB după plecarea lui Malcom Edjouma
Un fan al celor de la FCSB a lăsat un comentariu pe rețelele de socializare care l-a deranjat pe Mihai Stoica. Suporterul campionilor en-titre consideră că plecarea lui Edjouma este o mare greșeală făcută de conducerea FCSB, mai ales că acum fotbalistul ar putea ajunge chiar la rivala Rapid.
„Abia aștept să aud «Nu avem nevoie de niciun mijlocaș, suntem acoperiți». Domnul Șucu, spor la transfer. Haide, știm că sunteți ratonul din tomberonul FCSB, nu-l iertați pe „Molcom”. Domnule președinte CA, poate mai mergeți în vizită la mama vreunui portughez de la Mioveni/Șelimbăr să o rugați să-l lase la Steaua”, a fost comentariul lăsat de un fan al celor de la FCSB.
Mihai Stoica a răbufnit și a replicat imediat, spunând că astfel de reacții obraznice îl fac să nu mai citească comentariile.