S-a decis soarta lui Alibec: „Să nu ne batem joc”

FCSB a reușit a treia victorie la rând în acest sezon, după ce s-a impus cu 2-0 în fața celor de la U Cluj, în etapa 15 a Superligii, iar Gigi Becali a luat decizia în privința lui Denis Alibec (34 de ani).

Revenit la FCSB în această vară, pentru un sezon, Alibec a fost adesea criticat de conducerea clubului, dar și de către fani. După eșecul cu Metaloglobus, ultima clasată, s-a ajuns la injurii și huiduieli. A fost o stare extrem de tensionată între atacant și cei din galerie, care nu au ezitat să aibă replici ironice la adresa lui Alibec.

Gigi Becali a decis soarta lui Alibec

În actualul sezon, Alibec a jucat în 12 meciuri, cu un gol marcat (în victoria cu 2-1 din Cupa României, cu CFR Cluj) și două pase decisive.

Gigi Becali, unul dintre cei mai mari critici ai lui Alibec, pare că a revenit la sentimente mai bune față de atacantul venit de la Farul, care era o alternativă pentru Daniel Bîrligea, cel mai bun marcator din sezonul trecut.

După meciul cu Metaloglobus, când FCSB a pierdut, surprinzător, cu ultima clasată din Superliga, Becali era împăcat cu ideea că Alibec va pleca din echipa sa, nemulțumit că nu i se acordă mai multe șanse să joace.

După victoria în fața U Cluj, care a consemnat o premieră în actualul campionat, trei meciuri la rând câștigate, din care două în campionat, finanțatorul s-a arătat încrezător în potențialul lui Alibec și a anunțat că intenționează să îl țină și din iarnă.

(Continuați cu Alibec?) Normal. Stai să-l vedem, să nu ne batem joc de el așa, repede. Poate își dă drumul”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

FCSB, urcare spectaculoasă în clasament

FCSB a ajuns la cinci victorii în 15 etape, iar cu succesul de sâmbătă, în fața celor de la U Cluj, a ajuns la un golaveraj pozitiv, 21-20. Pentru moment a urcat pe locul 7 în clasament.

Cu cele 19 puncte pe care le are în cont, FCSB este la egalitate de puncte cu Oțelul (locul 6) și cu Farul Constanța (locul 8), însă cele două echipe au un joc mai puțin disputat.

Oțelul joacă, în deplasare, cu Hermannstadt, duminică, de la ora 17:45, iar Farul joacă, acasă, cu FK Csikzereda, luni, 3 noiembrie, de la ora 17:30.

  • Joi, 6 noiembrie, este programată partida din grupa principală a Europa League, iar adversara FCSB este Basel (Elveția).
  • Pe 9 noiembrie, FCSB joacă împotriva Hermannstadt, în primul meci din returul Superligii. În tur, meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1
Publicat: 02 11. 2025, 09:06