S-a aflat de ce Mihai Pintilii nu se opune atunci când Gigi Becali face schimbări la FCSB după bunul său chef, deși nu se pricepe! A recunoscut-o chiar fostul căpitan al roș-albaștrilor

Mihai Pintilii during stage 3 of play-offs in Romania Superliga1: CFR Cluj v. FCSB, disputed on Dr Constantin Radulescu Stadium, Cluj-Napoca, April 2023 CFR Cluj v FCSB - Superliga, Cluj-Napoca, Romania - 09 Apr 2023,Image: 769136872, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 5 poze

Mihai Pintilii a explicat de ce nu se opune schimbărilor pe care le decide Gigi Becali la FCSB, deși patronul „roș-albaștrilor” nu se pricepe la asta, după cum singur a recunoscut fostul căpitan al vicecampioanei României.

Mihai Pintilii (39 de ani) a fost întrebat ce motiv are să-l lase pe Gigi Becali să facă schimbările la FCSB, deși asta este treaba antrenorilor.

Alături de Elias Charalambous, Pintilii încearcă să mențină vicecampioana pe primul loc în clasamentul Superligii, dar și să gestioneze imixtiunile patronului în treburile echipei.

S-a aflat de ce Mihai Pintilii nu se opune atunci când Gigi Becali face schimbări la FCSB după bunul său chef, deși nu se pricepe! A recunoscut-o chiar fostul căpitan al roș-albaștrilor

În legătură cu relația sa cu Gigi Becali, tehnicianul de la FCSB a spus, cât se poate de clar, că nu își permite să treacă peste cuvântul latifundiarului din Pipera pentru că nu vrea să rămână fără loc de muncă.

„Nu am ce să îi răspund. Eu sunt angajatul clubului. Îmi fac meseria, îmi fac treaba, suntem pe primul loc. Echipa asta nu a fost niciodată în play-out. Poate să facă orice. Dacă sunt patron aici și vreau să te dau afară, te dau. De ce îi permiți?

Dacă eu îi zic, «nea Gigi, nu vreau aia». Poate să spună «te dau mâine afară, pleacă de la echipă»”, a spus Mihai Pintilii, conform Orange Sport.

Mihai Pintilii, sătul până peste cap de subiectul „Gigi Becali face echipa”: „De atâția ani vorbim același lucru”

Implicarea lui Gigi Becali în chestiuni ce țin de antrenorat nu-l deranjează atât de mult pe Mihai Pintilii, însă nu același lucru se poate spune și despre faptul că se tot vorbește de acest subiect.

Oficialul bucureștenilor a spus că nu îl mai interesează ce se spune în legătură cu faptul că el și Elias Charalambous sunt antrenori doar pe hârtie și că Becali decide, de facto, orice schimbare în lotul „roș-albaștrilor”.

„Nu mă interesează ce vorbește lumea. Poate să spună oricine, orice. De atâția ani vorbim același lucru, că face nea Gigi echipa. Ați spus-o de atâtea ori, gata! Dacă mă afectau comentariile, eram plecat de mult”, a mai spus oficialul „roș-albaștrilor”.

Pintilii vrea să devină antrenor cu licență A, astfel că urmează cursurile de profil la o instituție din Republica Moldova.

„Pentru mine e mediul cel mai plăcut, trebuie să fac și practică, sunt pe drumul pentru a obține licența.

Licența A o termin în Moldova, cu carnetul de antrenor tot în vară rezolv. Pot să fiu antrenor secund în România cu ele cumulate”, a adăugat Mihai Pintilii, antrenor al vicecampioanei României.

Publicat: 22 03. 2024, 13:44
Actualizat: 22 03. 2024, 14:05