Revine Silviu Lung la FCU? Apariție misterioasă a fostului portar al „Craiovei Maxima” în fața sediului clubului lui Adrian Mititelu! | EXCLUSIV

Silviu Lung a fost surprins sâmbătă, în jurul prânzului, în fața sediului clubului lui Adrian Mititelu, iar apoi s-a oprit și în fața magazinului, acolo unde a făcut poze cu fanii lui FCU.

Țicleanu l-a acuzat pe Rotaru că a îndepărat de la echipa sa gloriile Universității!

În urmă cu câteva zile, Aurică Țicleanu, fostul mare fotbalist al Universității Craiova l-a acuzat pe Mihai Rotaru că a îndepărtat de a echipa sa cam toate gloriile Științei.

Omul de afaceri nu a ținut cont de nume și a îndepărtat oameni de la Sorin Cârțu și Gică Craioveanu până la fostul președinte al oltenilor alături de care Universitatea Craiova a luat eventul în ’91, Marcel Popescu, dar și la fostul atacant și antrenor al oltenilor, Eugen Neagoe. La echipa lui Mihai Rotaru a lucrat în trecut și Silviu Lung senior, dar la ora actuală nici fostul mare internațional nu mai face parte din organigrama clubului.

„E de noaptea minții ce se întîmplă acolo. Îl ai pe Sorin Cârțu, îl pui președinte de club, dar îl îndepărtezi. Îi ai pe Craioveanu, îl îndepărtezi. L-a avut pe Eugen Neagoe, l-a îndepărtat. Îl ai pe Marcel Popescu, îl îndepărtezi. Ce să mai spun? Deci aveai toate ingredientele și nu pui oamenii potriviți la locul potrivit. Și și așa! Dai antrenorul afară după două etape… Nu am înțeles nimic și nu înțelege nimeni nimic! Sigur că toată lumea, pe bună dreptate acuză jucătorii. Da, au partea lor de vină, domne, dar schimbările astea dese de antrenor îi bulversează. Cred că aici sunt problemele”, a declarat Aurel Țicleanu.

Silviu Lung s-a fotografiat cu fanii lui U Craiova 1948 în fața sediului clubului lui Adrian Mititelu

Însă, în ziua în care ProSport v-a anunțat despre faptul că fostul căpitan al lui FCU s-a angajat la centrul de copii și juniori al echipei lui Mihai Rotaru, tot ProSport vă anunță și de o altă prezență misterioasă.

Sâmbătă, în jurul prânzului, Silviu Lung senior a fost surprins în fața sediului clubului lui Adrian Mititelu, iar apoi a făcut o sesiune de poze cu fanii lui FCU. Silviu Lung a mai lucrat și în trecut la FCU, iar în prezent este antrenor cu portarii la naționala U 20 a României, acolo unde l-a avut la ultima acțiune a tricolorilor sub comandă pe portarul lui FC U Craiova, Robert Popa, 20 de ani. Silviu Lung este unul dintre cei mai buni portari ai României, fiind prezent sub tricolor la EURO 84 și la Campionatul Mondial din Italia 90.

Publicat: 30 09. 2023, 17:08
Actualizat: 30 09. 2023, 17:15