Rennes se felicită pentru atacantul ales, în locul lui Louis Munteanu. Ce vești a primit CFR Cluj din Grecia
Esteban Lepaul este numele atacantului care trăiește visul lui Louis Munteanu, din această vară. Rennes, echipa care l-a studiat cel mai mult pe atacantul român și a fost cea mai aproape de o ofertă care să-l mulțumească pe Neluțu Varga, a ales să-l transfere pe Esteban Lepaul (25 de ani), de la Angers.
Atacantul și-a făcut debutul în tricoul lui Rennes cu un gol marcat chiar în poarta fostei echipe. Interesant este că Rennes a plătit pe Lepaul exact suma pe care dorea să o achite și pentru Louis Munteanu. 13,5 milioane de euro, plus 1,5 milioane bonusuri ulterioare a încasat Angers, exact cât au negociat și reprezentanții lui CFR Cluj.
Francezii se felicită că l-au ales pe atacantul care în sezonul trecut a marcat de 13 ori pentru Angers. „Gol de atacant. E bine pentru el că a marcat deja”, a spus antrenorul lui Rennes, Habib Beye, citat de L’Equipe.
De ce Lepaul și nu Munteanu
Oficialii clubului din provincia Bretania l-au ales pe Esteban Lepaul, pentru că este francez și îl știau din Ligue 1. Atacantul n-a avut nevoie de perioadă de acomodare, demonstrându-și deja calitățile în acest campionat. Interesant este că Lepaul a ajuns cu greu în fotbalul profesionist.
A fost în Ligue 2 o scurtă perioadă, iar în 2024 juca în Liga a 4-a din Franța. Acolo l-a remarcat Angers, care l-a vândut pe 15 milioane de euro după un singur an.
„Este un jucător instinctiv, cu o mentalitate de învingător. Ascensiunea sa în tricoul lui Angers a fost confirmată cu cele 13 goluri marcate sezonul trecut. Cariera sa unică arată că nu trebuie să renunți niciodată pentru a-ți atinge obiectivele”, a spus președintele lui Rennes, Arnaud Pouille. Calitățile sale de marcator i-au impresionat pe francezi. „Când îl vedem în teren, îi detectăm imediat instinctul de marcator. Este un jucător generos, care are simțul muncii în echipă și al plasamentului”, l-a lăudat pe noul atacant și directorul sportiv de la Rennes, Loic Desire.
Olympiakos, singura variantă. Vești proaste și din Grecia, pentru Munteanu
Astăzi este ultima zi de transferuri în campionatele de top din Europa. Astfel, transferul lui Louis Munteanu are tot mai puține șanse să se realizeze în această „fereastră de mercato”. Începând de mâine, pentru atacantul lui CFR Cluj ar putea să rămână în calcul doar varianta Olympiakos Pireu.
Campionatul din Grecia își încheie perioada de transferuri pe 12 septembrie. Campioana Greciei l-ar vrea pe Louis Munteanu în atacul cu care se va prezenta în grupa de Champions League. „Olympiakos caută un atacant care să colaboreze cu Ayoub El Kaabi și Roman Yaremchuk în linia de atac. Un atacant de calitate care să adauge profunzime și să ofere soluții pentru vârf”, scrie site-ul parapolitika.gr.
Jurnaliștii din Grecia anunță că Louis Munteanu a fost urmărit la partida cu Hacken, din Elveția, unde a avut două goluri anulate. „În ciuda înfrângerii au adunat concluzii utile despre prezența sa competitivă”, a scris același site.
Olympiakos tocmai a anunțat achiziția lui Mehdi Taremi, de la Inter Milano, ceea ce i-ar putea face pe greci să abandoneze și ei pista Louis Munteanu.
Finanțatorul lui CFR Cluj a anunțat deja că nu îl va ceda pe atacant, cu orice preț. „Nu suntem disperați să vindem și el știe și înțelege situația. Clubul nu „moare de foame” dacă nu se transferă Munteanu. Va pleca în momentul în care vom fi mulțumiți cu toții. Până atunci, rămâne la noi”, a spus Varga, pentru Prosport.