Relația dintre Alex Băluță și Mihai Rotaru „s-a frânt” definitiv: „Nu e treaba mea!”

Relația dintre Alex Băluță și Mihai Rotaru „s-a frânt” definitiv după ce fotbalistul a ales să joace pentru FCSB. Jucătorul roș-albaștrilor a recunoscut că n-a mai vorbit cu finanțatorul celor de la Universitatea Craiova.

Alex Băluță: „Nu am avut motive să mai vorbesc cu Mihai Rotaru!”

Alex Băluță n-a mai discutat cu Mihai Rotaru și este acum cu gândul doar la aventura de la FCSB, fiind convins că fanii îl vor primi excelent.

„Nu am dat curs la tot ce s-a întâmplat. Eu sunt împăcat cu alegerea făcută. Pentru mine, respectul rămâne același pentru suporterii Craiovei și, de acum înainte, toată răsuflarea mea este pentru această echipă, Steaua (n.r – FCSB). Nu am avut motive să mai vorbesc cu Mihai Rotaru, nu e treaba mea.

Sunt sigur că fanii mă vor primi foarte bine aici. Eu trebuie să răspund doar în teren prin ceea ce voi arăta. Cred că majoritatea mă încurajează și sunt bucuroși că am ales să vin aici”, a declarat Alexandru Băluță, pentru Pro TV.

Alex Băluță, amenințat de fanii olteni: „Nu o să judec pe nimeni!”

Alex Băluță a recunoscut că a fost amenințat de fanii Universității Craiova, după ce a preferat să se transfere la FCSB.

„Am primit mesaje urâte. Am primit multe ameninţări. Mă aşteptam la lucrul acesta pentru că aşa e lumea la noi în Oltenia. La cât am dat pentru această echipă, era normal să se comporte așa. 

Dar eu nu o să judec pe nimeni. Pentru mine, iubirea pentru ei va fi la fel. Mă leagă amintiri frumoase şi vor rămâne în suflet acele amintiri.

Îmi pare rău că s-a ajuns aici, cu amenințări şi cu mesaje urâte. Nu se schimbă nimic pentru mine. Ei sunt suporterii Universității şi aşa vor rămâne”, a spus Alex Băluță pentru as.ro.

  • 700.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Băluță, conform Transfermarkt.com
Publicat: 01 07. 2023, 14:23
Actualizat: 01 07. 2023, 14:24