„Real Madrid al Africii” e gata să-l îmbrace în aur pe atacantul Universității Craiova. Transferul lui Assad Al-Hamlawi îl poate îmbogăți și pe Mihai Rotaru

SURSĂ: Sportpictures 15.09.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Echipa supranumită „Real Madrid al Africii” este gata să îl îmbrace în aur pe atacantul Universității Craiova, iar această mutare poate să îl îmbogățească și pe patronul Mihai Rotaru.

Assad Al-Hamlawi, unul dintre cei mai în formă fotbaliști din lotul pregătit de Mirel Rădoi, ar fi intrat în vizorul celor de la Al-Ahly Cairo, formație din Egipt.

Assad Al-Hamlawi, dorit în Egipt

Universitatea Craiova are parte de un start de sezon foarte bun, iar acest lucru se datorează, în mare parte, jucătorilor pe care Mirel Rădoi îi are la dispoziție în compartimentul ofensiv. Este vorba despre Nsimba, Ștefan Baiaram și Assad Al-Hamlawi care, împreună, au marcat nu mai puțin de 19 goluri în actualul sezon competițional.

Ultimul dintre cei trei ar putea fi următoarea lovitură importantă pe care Mihai Rotaru o dă pe piața transferurilor. Potrivit jurnaliștilor din Egipt, citați de Sport.ro, se pare că atacantul oltenilor este dorit de Al-Ahly Cairo, campioana en-titre din „Țara Faraonilor“, care este supranumită și „Real Madrid al Africii”. Unele surse susțin că gruparea din Egipt ar dori să achite suma de un milion de euro în schimbul fotbalistului de la Universitatea Craiova.

În cazul în care oferta se va concretiza, aceasta nu va fi acceptată de Mihai Rotaru, având în vedere că patronul oltenilor a plătit tot un milion de euro pentru a-l transfera pe jucător, din Polonia, de la Slask Wroclaw.

Jurnaliștii egipteni se contrazic

Jurnaliștii egipteni se contrazic în privința transferului lui Assad Al-Hamlawi la Al-Ahly Cairo. Ahmed Shobeir scrie că, potrivit informațiilor pe care le are din interiorul clubului egiptean, nu există niciun interes pentru fotbalistul celor de la Universitatea Craiova.

În acest moment, transferul atacantului în Egipt sau la oricare alt club din Egipt este imposibil de realizat. Campionatul a început deja și s-au disputat nu mai puțin de șase etape. Astfel, următoarea perioadă de mercato din Egipt se va deschide în luna ianuarie a anului 2026.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Assad Al-Hamlawi este cotat în acest moment la suma de un milion de euro.

În vârstă de 24 de ani, fotbalistul născut în Suedia, cu cetățenie palestiniană, a evoluat de-a lungul timpului la formații precum Helsingborgs IF, Varbergs BoIS, Prime Bangkok sau Slask Wroclaw.

Acesta a fost transferat de Universitatea Craiova în vara acestui an, în schimbul sumei de un milion de euro.

Publicat: 15 09. 2025, 19:17
Actualizat: 16 09. 2025, 18:25