Reacția momentului despre situația dramatică de la echipa din Superliga, care are doar câțiva fotbalişti legitimați: „Dacă reuşesc aici, e ca şi cum aş câştiga Champions League”. EXCLUSIV
Mihai Teja, antrenorul bucureștenilor, a recunoscut pentru ProSport că Metaloglobus are în acest moment un lot foarte slab pentru nivelul Superligii.
Metaloglobus a reușit surprinzător să promoveze în Superliga după ce bucureștenii au câștigat barajul din dublă manșă cu Poli Iași, 1-1 în tur și 1-0 în retur.
Situație dramatică la o echipă din Superliga. „Am la dispoziție 17 jucători de câmp și nu sunt toți legitimați. Unii au plecat să joace în Liga 2”
Însă, formația patronată de către Imad Kassas a avut la nivelul Ligii 2 unul dintre cele mai mici bugete posibile, aproximativ 450 de mii de euro, iar acum situația lotului pentru startul Superligii este cu adevărat una dramatică. Bucureștenii au reușit până în acest moment să îl transfere doar pe Ubbink, iar lotul pe care Teja îl are la dispoziție este unul sub nivelul tuturor formațiilor de prima divizie.
ProSport a luat legătura cu antrenorul lui Metaloglobus, Mihai Teja, 46 de ani, iar acesta a vorbit despre situația în care se găsește cu câteva zile înainte de meciul cu Universitatea Cluj, partidă care se va disputa vineri, cu începere de la ora 19:00, la Clinceni.
„Voi știți foarte bine că eu am antrenat și la un nivel mai mare și îmi plac provocările, dar acum mi-am dat seama pe parcurs că m-am băgat chiar la o super provocare. Dacă voi reuși aici la Metaloglobus, atunci poți zice că am câștigat Champions League. Bugetul echipei este unul destul de mic, iar noi am reușit până în acest moment să facem doar un singur transfer. L-am adus doar pe Ubbink. Am la dispoziție la antrenamente doar 17 jucători de câmp și nu toți sunt legitimați. Pe lângă cei 17 de câmp am și trei portari. Însă, e clar că lotul nu este momentan ceea ce ni-l dorim cu toții pentru nivelul la care ne aflăm, adică pentru Superliga.
Dar, totuși conducerea face eforturi mari să aducă jucători, însă ne este greu. Mulți jucători cu care s-a discutat ne-au refuzat și au preferat să semneze cu echipe de prin Liga 2. La Liga 2 sunt vreo șapte-opt echipe cu buget peste al nostru. Chiar și din lotul nostru de prima ligă ne-au plecat fotbaliști să joace la Liga 2. Honciu a semnat cu Chindia. Vom vedea în zilele următoare dacă vom reuși să mai convingem pe cineva să ni se alăture. Sper și îmi doresc să reușim. Eu unul voi da totul pentru proiectul la care m-am băgat și sper să dăm și la prima ligă calculele peste cap. Vom debuta vineri cu Universitatea Cluj și îmi doresc să ne prezentăm cât de bine putem”, a spus Teja.