Răzvan Burleanu e gata să ia o nouă decizie istorică legată de VAR. S-ar schimba totul în Superliga: „Asta vrem!”
Răzvan Burleanu a dezvăluit măsura pe care vrea să o ia în ceea ce privește controversatul VAR din Superliga.
Federația Română de Fotbal dorește să urmeze exemplul Olandei și să creeze un hub central pentru arbitrajul video. Răzvan Burleanu a vorbit despre avantajele creării unui astfel de hub în București, orașul din care sunt, în prezent, toți operatorii video. Aceștia trebuie să călătorească prin toată țara la meciurile din Superliga.
Proiectul pus la cale de Răzvan Burleanu pentru VAR: „Putem avea arbitrii în același loc”
În luna octombrie 2019, FRF a oficializat introducerea VAR în Superliga. Trei ani mai târziu a avut loc primul meci oficial cu VAR din România, în Supercupa României, dintre CFR și Sepsi. Din sezonul 2022-2023, VAR e folosit la toate meciurile din primul eșalon.
VAR este arbitrajul asistent video care ajută arbitrul central să revină asupra unor faze importante de joc și să analizeze din nou înainte de a lua decizia finală. De regulă, arbitrul din camera VAR intervine în cazul situațiilor de gol (verifică dacă a fost offside, henț, fault, etc), la penalty-uri, cartonaș roșu direct sau atunci când centralul partidei sancționează jucătorul greșit.
Au existat multe controverse de la introducerea sistemului VAR în Superliga și de multe ori patronii și antrenorii s-au plâns de deciziile luate după verificarea VAR. Răzvan Burleanu vrea să ducă acest sistem VAR la nivelul următor. Scopul este în principal cel de sustenabilitate și de eficientizare a cheltuielilor.
În prezent, există un minivan care plimbă echipamentele de la un stadion la altul, astfel că se încearcă centralizarea VAR într-un singur hub în București de unde arbitri pot analiza meciurile LIVE și comunica cu centralul aflat și la 1.000 de kilometri distanță.
FOTO: Sport Pictures
„Un proiect pe care îl discutăm și am dori ca undeva în doi ani de zile să fim pregătiți, ținând cont și de această politică de sustenabilitate pe care ne-am asumat-o ca federație, dar și de eficientizarea cheltuielilor și pentru a putea să îmbunătățim mai mult această zonă, este crearea unui hub central pentru arbitrajul video.
În momentul de față avem minivan-uri care călătoresc prin toată țara la fiecare meci. Proiectul pe care îl analizăm în momentul de față este ca la București să putem să creăm un asemenea hub. Acest model îl regăsim în zonă în Turcia.
Prima țară care și-a inaugurat un asemenea hub a fost Olanda, și Federația de Fotbal de Olanda a fost și unul dintre deschizătoarele în zona asta de tehnologie. În momentul de față, toți operatorii video sunt din București. Deci, practic, mașinile pleacă din București cu operatorii video în țară. Ai această cheltuială de deplasare, ai acest risc pe drum…
(n.r. Nu s-a întâmplat) Nu, dar lucrăm cu acest risc. Și totodată cu o incapacitate, în momentul în care ai un număr mare de meciuri pe final de campionat, de a face față. Acestea ar fi avantajele, plus faptul că ai putea să-i ai pe toți arbitrii într-un singur loc astfel încât să poți să ai și o evaluare a arbitrajului video față-n față, imediat după ce s-a terminat un joc.
În același timp, trebuie să recunoaștem că sunt și minusuri. Dacă mergem în această direcție, atunci nu mai există o comunicare față în față cu arbitrii din teren. Astăzi, arbitrii din camera VAR comunică cu arbitrii din teren. Se văd înainte de joc, comunică. Deci lucrul ăsta îți va dispărea. Întotdeauna sunt plusuri și minusuri pe care trebuie să le analizezi”, a declarat Răzvan Burleanu pentru Golazo.
Noi planuri pentru transparența privind comunicarea arbitrului din teren: „Vrem, trebuie să ne permită și tehnologia”
În alte țări se testează deja un sistem prin care arbitrii comunică în timp real deciziile de pe teren și spectatorii pot revedea fazele de joc. Președintele FRF dezvăluie că Federația are în plan să implementeze un astfel de sistem testat deja cu succes în Germania.
FOTO: Profimedia 11 iunie 2025
Momentan, infrastructura este cea care pune piedici. Pentru a putea experimenta ceea ce fac deja arbitrii la meciurile din NFL, SUA, e nevoie ca stadioanele să dispună de un sistem de comunicare eficient și monitoare pe care se poate comunica cu publicul.
„Sunt multe discuții în zona aceasta de arbitraj pe care le avem la nivel de federație în ceea ce privește anii următori, la fel cum e și această comunicare pe care ne-am dori să o implementăm la un moment dat în România, dacă tehnologia ne va permite acest lucru. Mă refer la această transparență a comunicării arbitrului din teren, arbitrului de centru, în ceea ce privește o decizie pe care o ia. (n.r. Germania o face deja) S-au testat, s-au testat.
FOTO: Profimedia 11 iunie 2025
Au fost mai multe țări în Europa care au intrat în acest test. A fost un proiect pilot. În același timp, ai nevoie și de tehnologie. În primul rând, trebuie să te asiguri că îți funcționează foarte bine acest sistem de comunicare. După care ai nevoie să te asiguri că ai un monitor pe stadion, o tabelă mare în care să poți să comunici și cu publicul.
Noi, în continuare, avem provocări, inclusiv în ceea ce privește amplasarea camerelor astfel încât să nu avem probleme pentru linia de ofsaid. (Pe la Galați, pe la…) Da. Plus numărul de camere. Ne-am dori să putem să filmăm un meci din Liga 1 cu un număr mai mare de camere. Că atunci și un arbitru va putea să ia decizii mult mai bune. Până la final nu trebuie să uităm care a fost rolul implementării acestei tehnologii a VAR-ului.
Să ai o plasă de siguranță ca arbitru. Eu cred că lucrul ăsta, această tehnologie care a fost implementată și care la început a fost primită cu destul de multă opoziție și-a arătat deja roadele. Bineînțeles, nu în toată Europa, fiindcă avem țări unde nu avem implementat VAR-ul, alte țări care își doresc eliminarea VAR-ului”, a mai adăugat președintele FRF.