Ratarea sezonului s-a consumat la Oțelul – Sepsi! Fază uluitoare: bară și trei respingeri de pe linia porții în patru secunde. Suporterii s-au luat cu mâinile de cap

Ratarea sezonului s-a consumat la Oțelul - Sepsi! Fază uluitoare: bară și trei respingeri de pe linia porții în patru secunde. Suporterii s-au luat cu mâinile de cap
Vezi galeria foto - 6 poze

Meciul dintre Oțelul și Sepsi Sf. Gheorghe a fost marcat de o ratare uriașă semnată de gazde pe final, în timp ce alergau pentru egalare.

Gălățenii s-au văzut conduși de Sepsi OSK cu 3-1, însă au revenit în joc pe final, după ce George Cîrjan a redus din diferență cu mai puțin de 10 minute înaintea fluierului de final.

Echipa lui Dorinel Munteanu a pus o presiune din ce în ce mai apăsată la poarta lui Niczuly, iar una dintre faze i-a făcut pe spectatori să se ia cu mâinile de cap.

Ratarea sezonului s-a consumat la Oțelul Galați – Sepsi Sf. Gheorghe! Fază uluitoare: bară și trei respingeri de pe linia porții în patru secunde. Suporterii s-au luat cu mâinile de cap

Ratarea sezonului s-a petrecut la meciul dintre Oțelul Galați și Sepsi Sf. Gheorghe, 2-3, din etapa 19 a Superligii.

Echipa lui Dorinel Munteanu începuse să spere după ce George Cîrjan a aruncat în aer finalul de meci, marcând al doilea gol al echipei sale când mai erau mai puțin de 10 minute de jucat.

Atacurile gălățenilor s-au întețit, iar la un moment dat presiunea exercitată la poarta lui Niczuly s-a transformat într-o ratare multiplă, care i-a exasperat pe fanii Oțelului.

În al doilea minut al prelungirilor, Cisotti a executat o lovitură de la colț de pe partea dreaptă, iar mingea a fost respinsă de Niczuly. Fatai a reluat cu capul balonul recentrat, care s-a dus în transversală și care, mai apoi, a fost respins de Denis Ciobotariu de pe linia porții. Gălățenii au trimis din nou cu capul, mingea a fost scoasă din nou in extremis, de portarul Niczuly, și a ajuns la Cîrjan. Acesta nu a stat pe gânduri și a tras cât a putut de tare, însă zidul viu al gălățenilor a reușit, din nou, să respingă, tot de pe linia porții.

Echipele de start la Oțelul – Sepsi

OȚELUL GALAȚI (4-1-2-3): Dur-Bozoancă – Adăscăliței, Yabre, Lovric, Miguel Silva – Zivulic – Cisotti (cpt.), Teles – Maciel, Al. Pop, Bodișteanu
Rezerve: R. Stoian – Fatai, I. Neagu, Jardan, Latouchent, Ariel Lopez, Ghiocel, S. Rus, G. Cîrjan
Antrenor: Dorinel Munteanu

SEPSI SF. GHEORGHE (3-4-3): Niczuly (cpt.) – Kecskes, Ninaj, D. Ciobotariu – Oteliță, Alimi, J. Rodriguez, R. Varga – Ștefănescu, Safranko, C. Matei
Rezerve: D. Moldovan – Fl. Ștefan, N. Păun, I. Gheorghe, Damașcan, Oroian, Damașcan, Kallaku, Rondon
Antrenor: Bernd Storck

Stadion: „Oțelul”
Arbitru: Marian Barbu (Brașov). Asistenți: Stelian Slabu (Brașov), Valentin Dumitru (Prahova)
Arbitru VAR: Andrei Moroița (Ploiești). Asistent VAR: Mihăiță Necula (București)

Publicat: 12 12. 2023, 19:16