Răsturnare de situație cu transferul cu care Gigi Becali s-a lăudat! Impresarul anunță că fotbalistul e gata să accepte o altă ofertă: „E deschis”
Gigi Becali, cunoscut pentru veștile-bombă pe care le oferă înainte de a se oficializa totul, se află într-o situație care i-ar putea dinamita transferul fotbalistului de 21 de ani de la Hermannstadt, Kevin Ciubotaru. Latifundiarul din Pipera a fost contrazis de impresar, după ce a anunțat că mutarea s-a realizat.
Kevin Ciubotaru este numele intens vehiculat în ultimele zile pentru un posibil transfer la FCSB. Gigi Becali a intervenit telefonic și a confirmat mutarea fotbalistului în curtea campioanei Superligii, însă se pare că situația nu este atât de simplă.
Impresarul lui Kevin Ciubotaru îl contrazice pe Gigi Becali
Liubliana Nedelcu, agentul lui Kevin Ciubotaru, a discutat despre mutarea dată ca și făcută de Gigi Becali. Aceasta a explicat situația reală a transferului sibianului de 21 de ani la FCSB și a precizat că nu a fost nimic parafat încă, deoarece se așteaptă perioada de mercato.
„A existat o discuție în octombrie cu FCSB și atunci le-am spus că discutăm în perioada de transferuri din iarnă. Nu este adevărat că niciun alt club nu se mai poate băga. Kevin este deschis. Suntem în discuții și cu alte cluburi din străinătate, iar jucătorul poate negocia cu oricine. Prioritatea este un transfer în străinătate.
Nu am spus că vine la FCSB atunci, am spus doar că discutăm în pauza de iarnă. Kevin a fost titular tot timpul, a fost la naționala mare, la cea de tineret, dar la ultimele două din trei meciuri nu a fost titular. Am pus pe seama deciziei antrenorului, dar să înțelegem acum că este o presiune din partea celor de la Hermannstadt ca jucătorul să meargă la FCSB?!
Noi am respectat decizia antrenorului, dar nu vreau să cred că este vorba despre altceva, despre vreo presiune”, a spus Liubliana Nedelcu, conform celor de la Digi Sport, despre mutarea lui Kevin Ciubotaru la FCSB.
Gigi Becali, sigur de transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB
Gigi Becali a spus anterior că toate discuțiile despre transferul lui Kevin Ciubotaru s-au încheiat. Latifundiarul din Pipera a declarat că toate detaliile au fost puse la punct în colaborare cu sibienii, iar mutarea se realizează pentru suma de 450.000 de euro.
„Noi am semnat deja acordul de transfer cu Hermannstadt. Plătim 450.000 de euro. Acum, Hermannstadt nu mai poate semna cu alt club. Și nici nu ar fi fair-play să vină alt club să facă o ofertă.
Cu jucătorul am vorbit. A zis să vină perioada de transferuri și atunci o să semnăm contractul (n.r. de la 1 ianuarie) . Dar nu o să fie probleme. Se rezolvă tot”, a declarat Gigi Becali, conform celor de la GSP.