Răsturnare de situație cu transferul anunțat de Gigi Becali! A picat afacerea și atacantul Elvir Koljic e la un pas de o altă echipă din Superliga
Răsturnare de situație în cazul transferului anunțat de Gigi Becali la FCSB. Afacerea pusă la cale de latifundiarul din Pipera și Mihai Rotaru a picat, iar atacantul Elvir Koljic este la un pas de o altă echipă din Superliga României.
Astfel, se pare că mutarea bosniacului s-a împotmolit, chiar dacă acesta a fost prezent la București, unde a efectuat vizita medicală, fiind gata să semneze cu campioana României.
Transferul lui Elvir Koljic la FCSB, în impas
Răstunarea de situație în cazul transferului lui Elvir Koljic la FCSB. Afacerea pusă la cale de Gigi Becali și Mihai Rotaru pare că s-a împotmolit, chiar dacă toate detaliile păreau puse la punct, mai ales după ce atacantul bosniac a fost prezent la București, pentru a efectua vizita medicală.
Inițial, FCSB și Elvir Koljic s-au înțeles pentru un contract valabil pentru o perioadă de un an și jumătate, cu opțiune de prelungire, cu un salariu de 20.000 de euro pe lună pentru atacant.
Din cauza faptului că fotbalistul în vârstă de 29 de ani a suferit mai multe accidentări importante de-a lungul timpului, FCSB a cerut, pe ultima sută de metri, introducerea unei clauze în contract conform căreia poate renunța la atacant la finalul acestui sezon de Superliga României.
Conform jurnaliștilor de la golazo.ro, se pare că Elvir Koljic nu a fost de acord cu acest lucru. Totodată, nici Mihai Rotaru nu a fost încântat de clauza propusă de Gigi Becali deoarece, dacă atacantul nu ar fi rămas la FCSB după vara următoare, nu ar mai fi primit suma de transfer de 200.000 de euro pentru care s-a înțeles latifundiarul din Pipera.
Elvir Koljic nu duce lipsă de oferte. Atacantul bosniac este așteptat de Mircea Rednic, la UTA Arad.