Rapid – Dinamo se joacă luni, la fel ca FCSB – Dinamo! Programul etapei a 8-a din playoff-ul Superligii

Phillipe Răzvan Onea si Alexandru Mihai Constantin Pop in meciul dintre Rapid Bucuresti si Dinamo Bucuresti, contand pentru Play off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 6 aprilie 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

LPF a anunţat, vineri seară, programul partidelor care vor avea loc în etapa a opta din play-off-ul şi play-out-ul Superligii.

Derby-ul Rapid – Dinamo se va disputa luni 12 mai, tot într-o zi de luni ca FCSB – Dinamo, care va fi luni 5 mai 2025.

S-a stabilit ziua partidei Rapid – Dinamo din Superliga

Rapid a pierdut cea mai bună oportunitate de a prinde cupele europene, cedând în semifinalele Cupei României, 1-2 cu Hermannstadt.

Vineri, 9 mai

Ora 18.00 Gloria Buzău – Unirea Slobozia
Ora 21.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoşani

Sâmbătă, 10 mai

Ora 15.00 Farul Constanţa – UTA Arad
Ora 17.30 FC Hermannstadt – Politehnica Iaşi
Ora 20.30 Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj

Duminica, 11 mai

Ora 20.30 Universitatea Cluj – FCSB

Luni, 12 mai

Ora 18.00 Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi
Ora 21.00 Dinamo Bucureşti – FC Rapid 1923

Marius Șumudică și-a anunțat demisia, dar după o discuție cu acționarii Dan Șucu și Victor Anghelescu a fost convins să rămână.

În vârstă de 54 de ani, Marius Șumudică a preluat conducerea tehnică a formației Rapid la 20 august 2024, când l-a înlocuit pe nord-irlandezul Neil Lennon.

În cele 34 de meciuri în funcție, Șumudică a obținut 15 victorii, 10 egaluri și 9 înfrângeri. El are ca obiectiv calificarea într-o cupă europeană. Rapid se află pe locul al șaselea în play-off, după cinci etape, la șase puncte de podium.

Dinamo, probleme mari cu insolvența

Dinamo are o singură o victorie în playoff, cu Universitatea Cluj (4-2) în deplasare, dar are patru înfrângeri în play-off.

Oficialii de la Dinamo încearcă să scoată clubul din insolvență pentru ca echipa să poată primi dreptul de participare în cupele europene în ediția 2026-2027. Dar ca să se intre în legalitate, conform regulamentului sportiv, „câinii” trebuie să demonstreze că au reintegrat societatea în circuitul economic până cu 365 de zile înainte de debutul ediției din acest an al întrecerilor continentale. Dinamoviștii susțin că această dată este de 30 iunie, nu 30 mai, așa cum a existat informația în fața judecătorului sindic.

Publicat: 26 04. 2025, 11:40