Rapid București – UTA Arad 1-0, Live Video Online. Giuleștenii urcă pe prima poziție în clasamentul Superligii!

Morais Junior Iraneuton Sousa si Horatiu Razvan Covaci in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Gaz Metan Medias, contand pentru Play out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Rapid-Giulesti din Bucuresti, luni 18 aprilie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Rapid București a învins-o pe UTA Arad, scor 1-0, în etapa a 6-a din cadrul acestui sezon al Superligii.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Junior Morais în minutul 17, cu o execuție splendidă de la aproximativ 25 de metri, în vinclul porții apărate de Balauru.

În urma acestui succes, giuleștenii au urcat, temporar, pe prima poziție în clasamentul Superligii, acumulând 12 puncte în 6 etape.

Rapid – UTA Arad 1-0

Min. 90: Final de meci! Rapid se impune și urcă pe prima poziție a Superligii

Min. 74: Batha vede cartonașul roșu, iar UTA Arad rămâne în 10 oameni

Min. 54: Dublă schimbare la Rapid: ies Costache și Ioniță, intră Mățan și Papeau

Min. 46: A început repriza secundă! O schimbare la pauză la UTA: iese Isac, intră Șteau

Min. 45: Pauză în Giulești!

Min. 17: GOOOL RAPID! Junior Morais deschide scorul cu un șut superb de la aproximativ 25 de metri

Min. 1: A început meciul!


Echipele de start

RAPID (4-3-3): H. Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt.), Dr. Grigore, Morais – Kait, Crepulja, Al. Ioniță – Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia – Dussaut, Ignat, P. Iacob, Ciobanu, Albu, Pănoiu, Papeau, Mățan
Absent: Vojtus (accidentat)
ANTRENOR: Adrian Mutu

UTA (4-3-3): Balauru – Vukcevic, Benga (cpt.), Chindriș, Hoxhallari – Cascini, Isac, Batha – Jobello, Postolachi, Otele
Rezerve: Mociu – Erico, Fl. Matei, Ubbink, Negoescu, Steau, Ademi, Keșeru, M. Dobrescu
ANTRENOR: Ilie Poenaru

Stadion: Rapid Giuleşti (Bucureşti)
Arbitru: Călin Iulian (Ştefăneşti) / A1: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti) / Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti), Arbitru AVAR: Slabu Stelian (Braşov)

Rapid București – UTA Arad, Live Video Online, de la ora 21:30. Giuleștenii pot urca pe prima poziție în clasamentul Superligii! 

După 5 etape scurse din acest sezon al Superligii, Rapid se află pe poziția a 6-a, cu 9 puncte. În ultima rundă, elevii lui Adi Mutu au fost învinși de Petrolul, scor 0-1.

De cealaltă parte, UTA Arad ocupă locul al 12-lea în clasamentul din primul eșalon al fotbalului românesc, iar în ultimul meci disputat, au obținut un succes acasă, 2-1 cu Universitatea Cluj.

În sezonul precedent, cele două formații s-au întâlnit de 4 ori în campionat, iar bilanțul le este favorabil giuleștenilor: 2 victorii pentru Rapid și 2 remize.

Publicat: 20 08. 2022, 23:22
Actualizat: 20 08. 2022, 23:28