ProSport, confirmat. Paul Papp a dezvăluit cine l-a convins să semneze cu Petrolul. „M-a dorit foarte mult!”

Paul Papp (33 de ani) a decis să o părăsească pe Universitatea Craiova și să semneze cu Petrolul Ploiești după aproape trei ani  petrecuți în Bănie.

Paul Papp a dezvăluit cine l-a convins să semneze cu Petrolul

Chiar dacă Paul Papp mai avea contract până la finalul sezonului 2022 – 2023, Mihai Rotaru a vrut să scape de fundașul central cu orice preț și l-a cedat la Petrolul Ploiești oferindu-i o sumă consistentă de bani.

Înainte ca să accepte să plece de la Universitatea Craiova, Paul Papp a avut un conflict cu Mihai Rotaru, informație dezvăluită de ProSport, iar cel care l-a convins pe fundașul central să accepte propunerea Petrolului a fost chiar Marian Copilu.

În conferința de presă susținută după ce a semnat cu Petrolul, Paul Papp a transmis că Marian Copilu, fostul președinte de la Universitatea Craiova, a avut un cuvânt de spus în transferul său la formația din Ploiești, așa cum ProSport a anunțat.

Petrolul m-a dorit foarte mult, m-a dorit de foarte mult timp, de acum două săptămâni, mi-am dat cuvântul că voi veni și asta am făcut. Este foarte important să te dorească cineva pentru a avea succes în ceea ce faci. M-am sfătuit cu Marian Copilu, vorbim des, m-a sfătuit să vin aici și atât, nimic mai mult. Nu știu asta (n.red. dacă ar avea o implicare la Petrolul).

Sunt foarte bine, m-am antrenat cu Craiova, sunt sută la sută pregătit și sper să fac o partidă bună și să nu dezamăgesc”, a declarat Paul Papp la conferința de presă.

Paul Papp a câștigat un trofeu cu Universitatea Craiova

Paul Papp a ajuns la Universitatea Craiova pe 12 august 2020, după ce în trecut mai evoluase pentru Sivasspor, Karabukspor, FC Wil 1900, FCSB, Chievo Verona, Astra Giurgiu, FC Vaslui, Farul Constanța, FC Botoșani și Unirea Dej.

În sezonul 2022 – 2023, Paul Papp a jucat în 22 de meciuri pentru Universitatea Craiova, dintre care 17 în Superliga. unul în Cupa României și patru în Conference League.

Din august 2020 până în prezent, Paul Papp a jucat pentru Universitatea Craiova în 67 de meciuri și a dat trei goluri. Fundașul central are și 18 selecții la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 8 februarie 2011 într-un meci pierdut cu Ucraina, scor 6-4, și pentru care a dat trei goluri.

  • 6 trofee a câștigat Paul Papp pe parcursul carierei, dintre care patru cu FCSB și câte unul cu Universitatea Craiova și Astra Giurgiu
Publicat: 16 02. 2023, 17:28
Actualizat: 16 02. 2023, 17:35