ProSport, confirmat! Formația din Superliga care vrea să atace play-off-ul în sezonul viitor a anunțat numele primului transfer

Bucurie a fotbalistilor targovisteni dupa un gol marcat cu Godberg Barry Cooper, Cristian Daniel Negut, Iliuta Daniel Popa si Tiberiu Ionut Capusa in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si UTA Arad, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, vineri 3 februarie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Așa cum a anunțat ProSport în exclusivitate în urmă cu două săptămâni, Cristian Neguț, jucătorul provenit de la Chindia Târgoviște, a semnat cu FC Hermannstadt!

Cristian Neguț a semnat cu FC Hermannstadt

Mijlocașul în vârstă de 27 de ani a rămas liber de contract după ce formația dâmbovițeană a retrogradat în divizia secundă și a parafat o înțelegere valabilă două sezoane cu trupa pregătită de Marius Măldărășanu.

Cristi Neguț a fost prezentat oficial astăzi la FC Hermannstadt, în ciuda faptului că în urmă cu două săptămâni, când ProSport a anunțat în premieră mutarea, președintele sibienilor, Dani Coman, infirma această variantă.

Cristi Neguț este la FCH! Mijlocașul în vârstă de 27 de ani tocmai a semnat o înțelegere pentru următoarele două sezoane cu FCH.

Cristi este cotat la suma de 550.000 de euro pe site-urile de specialitate și ni se alătură din postura de fotbalist liber de contract. În sezonul trecut, acesta a fost căpitanul celor de la Chindia Târgoviște, echipă pentru care a bifat 35 meciuri, 6 goluri și a oferit 8 pase de gol.

În primul eșalon fotbalistic din România, Cristi Neguț a mai evoluat pentru C.F.R.Cluj-Napoca, fosta campioană a României. Cristi poate juca pe ambele benzi ale terenului în linia mediană, dar și pe postul de atacant. Ne bucură foarte tare că unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din Superliga României a acceptat să se alăture proiectului nostru! Cristi Neguț, mult succes sub culorile FCH!”, au anunțat sibienii, pe contul de Facebook.

  • 550.000 de euro este cota de piață a lui Cristi Neguț, conform Transfermarkt.com

Campion cu CFR Cluj, Neguț a rămas cu un gust amar după perioada din Gruia

Cristi Neguț a evoluat pentru CFR Cluj în perioada ianuarie 2022 – iunie 2022, timp în care a reușit să-și treacă în cont și un titlu de campion alături de ardeleni, însă mijlocașul a rămas cu un gust amar din cauza relației cu Dan Petrescu.

Nu aş putea să spun (n.r. de ce n-a mai fost folosit). Mă pregăteam la fel şi, din moment ce nu intri o dată, de două ori, parcă îţi pierzi încrederea în tine şi o iei la vale.

Ţinând cont de ultima parte, nu mi-aş fi dorit să mai rămân, chiar dacă ei mă doreau. Voiau să mă oprească, doar că nu s-au înţeles cu cei de la Chindia. Cereau 250.000 de euro, pe când CFR voia să dea mai puţin. Şi, totodată, nu voiam nici eu să mă duc. Nu mă trăgea inima să rămân la Cluj. Sunt, totuşi, bucuros că am reuşit să iau titlul. Am ridicat trofeul şi am o medalie de campion.

E un tip dificil (n.r. Dan Petrescu), un antrenor bun, pentru că cifrele şi trofeele o arată. Totuşi, nu este un antrenor maleabil, să intre pe sub pielea unui jucător. Asta am simţit eu, ţinând cont că el a insistat să merg la CFR”, a spus Cristian Neguț, potrivit Playsport.

  • 8 meciuri, 1 gol și 1 assist a adunat Neguț la CFR Cluj

Publicat: 25 05. 2023, 18:44
Actualizat: 25 05. 2023, 18:59