ProSport a aflat numele clubului care l-a ofertat pe Alex Mitriţă înainte de revenirea la Universitatea Craiova | EXCLUSIV

Alexandru Mitriţă a revenit la Universitatea Craiova, semnând un contract pe trei ani, deşi avea posibilitatea de a-şi continua cariera în ţările arabe, unde evoluase în ultimii ani, la Al Ahly şi la Al Raed. Mihai Rotaru a confirmat că Alex Mitriţă avea o ofertă din Emirate înainte de a semna cu Universitatea Craiova, dar a refuzat-o, iar ProSport a aflat echipa care îi propusese jucătorului oltean un contract de 2,5 milioane de euro pentru doi ani de zile.

Al Ittihad Kalba l-a ofertat pe Alex Mitriţă înainte de a semna cu Universitatea Craiova

Formaţia Al Ittihad Kalba, din Emiratele Arabe Unite, este cea care s-a arătat extrem de interesată de serviciile lui Alexandru Mitriţă, imediat după ce acesta s-a despărţit de Al Raed, dar n-a avut nicio şansă să-i obţine semnătura. La Al Ittihad Kalba a evoluat, în sezonul trecut, un alt fost jucător al Universităţii Craiova, Alexandru Cicâldău, sub formă de împrumut de la Galatasaray Istanbul.

„Alex chiar a renunțat la trei milioane de euro pentru a se întoarce la noi. A mai avut o ofertă din Emirate, pe care a refuzat-o pentru că nu îi este ușor să fie departe de toată lumea. Asta caută acum Alex, să se liniștească, chiar așa mi-a și zis, că vrea să joace la Craiova pentru a se liniști o perioadă. A vrut și vara trecută să se întoarcă, era dispus să renunțe la 1,3 milioane de euro. I-am zis eu să se ducă, e vorba de viitorul lui. Și în iarnă a vrut să se întoarcă, era dispus să renunțe la 650.000 de euro. Acum a renunțat la un salariu de 2,5 milioane de dolari pe care putea să îl primească din acea zonă. Cu prime cu tot, 3 milioane”, a spus Mihai Rotaru, la DigiSport.

Alex Mitriţă, emoţionat de primirea pe care i-au făcut-o fanii Universităţii Craiova: „Nu mă aşteptam să vină atâta lume, împreună putem visa”

În ciuda vremii destul de mohorâte din Bănie, prezentarea lui Alexandru Mitriţă în centrul oraşului, desfăşurată sub titulatura „The Lion is back” a fost un real succes. Peste o mie de suporteri au asistat la evenimentul organizat de clubul Universitatea Craiova, care l-a avut în prim-plan pe cel mai iubit jucător în Bănie din ultimii 25 de ani. Magicianul din teren a avut ca intro un spectacol de magie, dar şi de alte momente artistice, care i-au „încălzit” pe copiii veniţi să-şi aclame idolul. Eroul acestora, Alexandru Mitriţă, a urcat pe scenă în uralele mulţimii.

 „Sunt foarte emoţionat, nu mă aşteptam să văd atâta lume, voi sunteţi cei care m-au făcut să revin la această echipă iubită. Ştiţi foarte bine ce înseamnă acest oraş şi această echipă pentru mine şi voi ne daţi putere să luptăm, să fim încrezători în noi şi să fim cei mai buni. Vă aşteptăm la meciuri, cu voi alături putem ca în acest an să obţinem ce ne dorim, putem să visăm, să fim puternici. Ne vedem în număr mare, acasă la noi, pe „Ion Oblemenco” a fost mesajul lui Alexandru Mitriţă, care s-a urcat pe scenă în uralele fanilor, copiii fiind de departe cei mai entuziasmaţi de reîntoarcerea acasă a „Piticului”.

Apoi, avându-i alături pe scenă pe cei doi copii ai săi şi pe soţia sa, Alexandru Mitriţă a dat tonul scandărilor în Piaţa „Mihai Viteazul”, suporteri de toate vârstele răspunzând cu entuziasm. Clubul din Bănie a profitat de acest prilej şi pentru a lansa campania de abonamente pentru următorul sezon competiţional. „Piticul atomic” a f

Publicat: 13 06. 2023, 22:30