Programul lui Poli Iași, dat peste cap din cauza viscolului. Varianta luată în calcul de moldoveni pentru a se pregăti pe iarbă. EXCLUSIV

Prima săptămână plină de pregătire de după reunire a Politehnicii Iași a început cum nu se poate mai prost. La Iași ninge viscolit fără oprire de duminică seară, iar întregul oraș este practic paralizat, autoritățile luând hotărârea de a închide toate școlile, de marți. Firesc, echipa de fotbal a fost și ea afectată, tot programul grupării pregătite de Leo Grozavu fiind dat peste cap.

Poli Iași, afectată de viscol

Oficialii lui Poli Iași au decis să renunțe la cantonamentul tradițional din Antalya, preferând varianta pregătirii acasă. Și acum au ce regreta. La Iași ninge viscolit fără încetare, de duminică seară, iar orașul este practic paralizat. Cum toate terenurile sunt acoperite cu un strat de aproape un metru de zăpadă, ieșenii au fost nevoiți să mute ambele ședințe de pregătire în sală. Dimineață, Poli s-a deplasat la un centru Spa din Iași, unde s-au relaxat în piscină după pregătirea fizică efectuată în sală, iar antrenamentul de luni seară a fost mutat în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv.

Inițial, echipa ar fi trebuit să meargă cu autocarul la un teren sintetic acoperit cu balon, dar cum toate arterele din oraș au fost blocate, s-a renunțat la această variantă.

Ieșenii ar putea pleca la București pentru a se pregăti pe iarbă

Managerul executiv al clubului ieșean, Florin Briaur, a declarat că se discută varianta plecării la București, astfel încât echipa să se poată pregăti pe terenuri de iarbă.

„Din păcate, condițiile meteo ne-au dat un pic peste cap. Încercăm să găsim cele mai bune condiții pentru echipă. Dimineață am fost la partenerii noștri de la Zenity Spa și băieții au făcut acolo o mișcare în sala de forță și apoi piscină, iar după amiază ar fi trebuit să ajungem la un balon, dar am fost nevoiți să anulăm deplasarea, deși era în oraș, din cauza traficului imposibil. De marți vom intra cu toate forțele să curățăm terenul sintetic din Copou, care este acoperit cu un strat de aproape un metru de zăpadă, pentru ca echipa să se pregătească măcar câteva zile pe sintetic. Va trebui să găsim soluții.

Ne-am asumat cu toții acest lucru, rămânerea la Iași, pentru că e o perioadă foarte scurtă și am fi pierdut mult timp pe drum dacă am fi plecat în Turcia. Avem o problemă că nu ne putem pregăti pe iarbă până la meciul cu Sepsi. Pe terenul mare am pus deja folia protectoare, degivrarea funcționează foarte bine, dar nu putem pe terenul 2 din Copou. Încercăm și varianta Chișinău, dar și București. Este și varianta Bucureșri și de acolo să plecăm direct la meciul cu Sepsi. Analizăm împreună toate variantele, încă nu am luat o decizie”, a declarat Florin Briaur pentru ProSport.

Publicat: 08 01. 2024, 21:19