Probleme mari pentru Dinamo. Doi titulari sunt out pentru derby-ul cu CFR Cluj, iar alți doi sunt incerți

Câți bani, la virgulă, mai trebuie să plătească Dinamo pentru a ieși din insolvență! Anunțul oficial făcut de conducere. VIDEO
Vezi galeria foto - 4 poze

Probleme mari pentru Dinamo: doi titulari sunt out pentru derby-ul cu CFR Cluj, programat vineri, 23 februarie, de la ora 20:00, în etapa 27 din Superliga.

Zeljko Kopic a anunțat în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei care sunt cei doi fotbaliști importanți pe care nu se va putea baza.

Probleme mari pentru Dinamo: doi titulari sunt out pentru derby-ul cu CFR Cluj

Dennis Politic și Costin Amzăr au ieșit accidentați amândoi în partida din runda precedentă a roș-albilor, câștigată cu 3-1 acasă, pe „Arcul de Triumf”.

Zeljko Kopic a anunțat că nu se va putea baza pe niciunul dintre cei doi jucători în meciul cu CFR Cluj, o lovitură extrem de grea pentru Dinamo, în condițiile în care Politic e printre cei mai în formă fotbaliști ai clubului, iar Amzăr e principala soluție pentru regula U21. Lor li se alătură alți doi jucători, a căror identitate n-a fost dezvăluită, care sunt incerți.

În schimb, într-o notă mai pozitivă pentru „câini”, cel mai recent transfer, Edgar Ie, va fi în lot și ar putea bifa primele minute în tricoul „alb-roșu”.

„Cu privire la lot, Politic nu va fi cu siguranță la meci. Și nici Amzăr nu va fi gata. Iar unul sau doi jucători sub semnul întrebării. Dar am 26 de jucători în lot.

Dacă unii nu pot juca, e o ocazie pentru alții să arate că au calitate. Edgar Ie e pregătit, va fi în echipă”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința dinaintea meciului CFR Cluj – Dinamo.

Viorel Moldovan îl vede pe Politic o soluție pentru națională

Fostul atacant al lui Dinamo, Viorel Moldovan, este foarte impresionat de calitățile lui Dennis Politic și crede că poate fi și o soluție pentru naționala de seniori.

„Nu ştiu cum l-a găsit Dinamo, dar e un fotbalist foarte bun! Eu îl văd soluţie pentru echipa naţională. Are 23 de ani, are forţă, viteză de pătreundere, tehnică în regim de viteză, execuţii în faţa porţii.

A avut şi el momente când nu a dat randament foarte bun, dar este un fotbalist de apreciat. Poate să crească şi mai mult, îmi place! Se vede că e cu şcoala la zi. Mă încântă”, a declarat Viorel Moldovan, la Prima Sport.

Publicat: 22 02. 2024, 20:41
Actualizat: 22 02. 2024, 20:54