Primul titular care pleacă de la Universitatea Craiova, după venirea lui Laurențiu Reghecampf! Nu e pe placul antrenorului şi îşi caută echipă în Superliga | EXCLUSIV

Regheampf era cel mai bine plătit tehniian din L1 în actualul sezon, înaintea revenirii lui Sabău pe banca lui U Cluj
Vezi galeria foto - 4 poze

Laurențiu Reghecampf a început să își aranjeze după bunul plac lotul de la Universitatea Craiova, iar primul aflat pe lista plecărilor este Mihai Căpățînă (27 de ani).

Mihai Căpățînă, primul titular care pleacă de la Universitatea Craiova după venirea lui Laurențiu Reghecampf! Nu e pe placul antrenorului şi îşi caută echipă în Superliga

Mihai Căpățînă are șanse mari să devină primul jucător care pleacă de la Universitatea Craiova, după ce Laurențiu Reghecampf a preluat echipa.

Antrenorul formației din Bănie a revenit la echipa lui Mihai Rotaru după despărțirea de Neftchi Baku, luându-i locul lui Eugen Neagoe după primele două etape ale sezonului. Laurențiu Reghecampf a acceptat să îi preia pe „juveți” în formula de la acel moment, însă acum a început curățenia.

Primul pe lista fotbaliștilor pe care tehnicianul îi vrea plecați din Bănie este, potrivit surselor ProSport, Mijlocașul Mihai Căpățînă. Jucătorul nu ar fi pe placul noului antrenor de la Universitatea Craiova și își caută deja un angajament în Superliga, fiind de acord inclusiv cu varianta unui împrumut până la finalul sezonului în curs. Contractul său cu oltenii va expira în vara anului viitor.

  • 600.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Căpățînă, potrivit Transfermarkt
  • Numai în două meciuri a jucat fotbalistul în acest sezon, cu Dinamo și Oțelul Galați – ambele disputate înainte de sosirea lui Laurențiu Reghecampf
  • FC Olt Slatina și FC Voluntari sunt celelalte două echipe din CV-ul lui Mihai Căpățînă

La Universitatea Craiova se pregătesc mai multe transferuri

Universitatea Craiova nu va rămâne în această formulă până în pauza de transferuri din iarnă, patronul Mihai Rotaru fiind determinat să îi îndeplinească dorințele lui Laurențiu Reghecampf. Antrenorul din Bănie i-a transmis finanțatorului principal că este nevoie de întăriri pentru a performa în acest sezon, iar acesta din urmă a confirmat că este dispus să bage mâna în buzunar pentru a întări echipa.

„El (n.r. Laurențiu Reghecampf) împreună cu staff-ul știu ce au de făcut. În momentul care vor veni cu o propunere clară vizavi de ceea ce își doresc, de poziție și de jucător eu voi fi alături de ei. Este posibil să mai vină jucători, da.

Noi am sperat să vină Kurtic cu 10 zile înainte sau chiar cu două săptămâni. Am spus la un moment dat, după două-trei zile sperăm să-l anunțăm. Era vorba de Kurtic, dar lucrurile s-au întins mai mult decât ne așteptam și acum sperăm să mai transferăm doar dacă există ceva special”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.

Publicat: 16 08. 2023, 17:46