Primele imagini cu baza de 5 stele a Rapidului, în care Dan Şucu a băgat 6.000.000 de euro
Prin intermediul unui comuniat oficial, clubul de fotbal Rapid București le-a prezentat suporterilor primele imagini cu baza sportivă de 5 stele, care se întinde pe 3.5 hectare și în care Dan Șucu (62 de ani) a băgat impresionanta sumă de 6.000.000 de euro.
Excavatoarele lucrează de zori în Ștefăneștii de Jos, iar directorul firmei de construcții a oferit câteva detalii de la fața locului.
Centrul de Antrenament Rapid-Mobexpert prinde viață! În ce stadiu se află investiția de 6.000.000 de euro a lui Dan Șucu
Dan Șucu pompează în continuare sume importante de bani la Rapid București și recent a făcut o ofertă de 500.000 de euro pentru un fotbalist kosovar.
Însă, afaceristul care conduce și clubul de fotbal Genoa, din Serie A, nu se concentrează doar pe campania de achiziții de jucători, ci și pe viitorul giuleștenilor.
Iar pentru a-și putea pune planurile în aplicare, Dan Șucu are nevoie de o bază sportivă care să se ridice la cele mai înalte standarde.
Centrul de Antrenament Rapid-Mobexpert se numește proiectul pe care Dan Șucu l-a demarat în Ștefăneștii de Jos, la mică distanță de București, iar investiția totală din acest proiect se va ridica la impresionanta sumă de 6.000.000 de euro.
Potrivit unui comunicat postat pe FCRapid.ro în cursul zilei de joi, 12 iunie 2025, lucrările avansează într-un mod favorabil, iar prima fază e aproape de finalizare. Este vorba despre pregătirea întregului teren, de aproximativ 3.5 hectare, pe care va fi amplasată baza de antrenament.
Excavatoarele lucrează de zori în Ștefăneștii de Jos, după cum se poate vedea în galeria foto a articolului, iar ulterior, după ce acestea își vor încheia misiunea, va urma partea de gazonare.
Responsabilul firmei de construcții a dezvăluit cât va dura și faza din urmă menționată și, de asemenea, a oferit alte detalii de la fața locului.
Terenurile de sport sunt undeva spre 90% finalizate, doar partea de gazonare mai durează, probabil, cel mult două săptămâni. Lucrăm intens pentru a finaliza în această săptămână infrastructura terenurilor de sport, precum și împrejmuirea acestora. În același timp, partea de iluminat sperăm și ea să fie aproape gata până la finalul acestei săptămâni”, a spus Florin Bularda, directorul firmei de construcții care se ocupă de lucrări, potrivit FCRapid.ro.
Giuleștenii se vor putea antrena în baza sportivă din Ștefăneștii de Jos la revenirea din cantonamentul de vară
Fotbaliștii de la Rapid București s-au reunit în această săptămână, iar pe 17 iunie vor pleca într-un cantonament de pregătire în Slovenia. Costel Gâlcă și compania vor rămâne acolo până pe 28 iunie, după care se vor întoarce la București și ar trebui să se poată pregăti la noua bază sportivă din Ștefăneștii de Jos:
Facem totul pentru ca jucătorii să aibă terenurile puse la dispoziție pentru a efectua primele antrenamente, atunci când se vor întoarce din cantonament”, a completat Florin Bularda.
După ce terenurile de pregătire vor fi gazonate, respectiv finalizate, firma de lucrări va începe lucrările la construcția clădirii pentru antrenament și recuperare.
Va include sală de forță, piscină, zonă de refacere, saună și vestiare”, se arată pe FCRapid.ro.
Și construcția din urmă menționată va fi finalizată tot până la încheierea anului 2025. Ulterior, până cel târziu la mijlocul lui 2027, la baza din Ștefăneștii de Jos va fi ridicat și un hotel la standarde moderne.
Mai jos lista cu toate facilitățile de care va beneficia Centrul de Antrenament Rapid-Mobexpert:
- Două terenuri mari de fotbal
- Teren dedicat antrenamentelor de portari
- Teren pentru încălzire
- Zonă de antrenament cu nisip și rampă
- Gazon hibrid, identic cu cel de pe stadionul Giulești
- Clădire cu toate facilitățile pentru pregătire și recuperare (în construcție)
- Hotel pentru cantonamente (urmează să fie construit)
- Piscină interioară și saună
- Sală de forță, vestiare moderne și zonă SPA
- Sală de analiză video și zonă de filmare a antrenamentelor
- Restaurant
- Panouri fotovoltaice pentru energie sustenabilă