Prima reacție a lui Marius Șumudică despre Rapid, după ce numele său a apărut din nou ca variantă a lui Dan Șucu dacă îl dă afară pe Cristiano Bergodi!

Prima reactie a lui Marius Sumudica despre Rapid, dupa ce numele sau a aparut din nou ca varianta a lui Dan Sucu daca il da afara pe Cristiano Bergodi!
Vezi galeria foto - 5 poze

A venit prima reacție a lui Marius Șumudică despre Rapid, după ce numele său a apărut din nou ca variantă a lui Dan Șucu dacă îl dă afară pe Cristiano Bergodi!

Tehnicianul este în căutarea unui nou angajament, după ce la începutul lunii martie și-a încheiat și cel de-al doilea mandat pe banca turcilor de la Gaziantep.

Prima reacție a lui Marius Șumudică despre Rapid, după ce numele său a apărut din nou ca variantă a lui Dan Șucu dacă îl dă afară pe Cristiano Bergodi!

Marius Șumudică este liber de contract din debutul lunii martie, iar recent, în lumina ultimelor rezultate înregistrate de Rapid, s-a speculat că antrenorul ar putea fi contactat de Dan Șucu pentru a i se propune o ofertă. Această variantă era luată în calcul doar dacă italianul Cristiano Bergodi ar fi fost demis, ceea ce nu s-a întâmplat în cele din urmă. Acționarul majoritar din Giulești a transmis răspicat că Bergodi va rămâne alături de Rapid cel puțin până la finalul sezonului, având ca obiectiv să ducă echipa în cupele europene.

Totuși, Marius Șumudică a fost întrebat despre cum ar reacționa dacă ar primi o propunere din partea lui Dan Șucu și a transmis următoarele:

„Refuz să vorbesc despre Rapid. E o echipă pe care o iubesc foarte mult. Niște oameni profesioniști sunt acolo. Poate doar în era Copos am văzut ce este acum. Prefer să nu discut pentru că orice aș spune se scoate din context, mai ales că s-a discutat în presă zilele acestea despre numele meu. Nu vreau să discut despre acest subiect. Am mai pățit o dată în vară și nu vreau să discut.

Ca suporter îmi pare rău ce s-a întâmplat (n.r – eșecul contra Universității Craiova, 1-2), dar nu vreau să discut. Dacă m-aș apuca acum să vorbesc și să detaliez ce se întâmplă în jocul Rapidului, imediat s-ar scoate din context și prefer să nu vorbesc. E echipa pe care o iubesc și nu vreau să fac rău celor de acolo. Clar că am suferit, cum să-mi pice bine înfrângerea? Eu vorbesc acum din calitatea unui suporter. Când pierde echipa ta favorită e clar că suferi”, a declarat Marius Șumudică, la Prima Sport.

Ce spune despre obiectivul impus de Dan Șucu

Rapid și-a luat gândul de la titlu în actuala stagiune, iar noul obiectiv impus de Dan Șucu este acela ca echipa să lupte în preliminariile unei cupe europene la vară.

„Mi-aș dori din suflet ca Rapid să prindă cupele europene. Dacă și locul 4 merge în cupele europene și există posibilitatea să meargă și locul 4, eu cred că Rapid are șanse pentru că ar fi favorită la acel baraj. Din câte știu, trebuia să prindă primele 3, dar și locul 4 poate să joace acel baraj”, a mai spus Șumudică.

În încheiere, antrenorul în vârstă de 53 de ani a comentat gestul lui Dan Șucu din ultima etapă, atunci când a ales să se deplaseze cu galeria la Craiova și să suțină echipa din peluză:

„Nu pot să judec un om care a ajuns la 60 de ani și care are o avere impresionată. Își permite să ia orice decizie în viață. E clar că totul face cu cap. Nu-mi permit să analizez. Este problema strict a patronului de la Rapid. Dacă dânsul a ales să meargă cu suporterii, probabil asta a simțit la momentul respectiv. E vorba aici și de Victor Angelescu. Dacă dânșii au decis să meargă alături de suporteri probabil a fost cea mai bună decizie, nu pot eu să contest sau să spun că a fost bine.

A demonstrat că Rapid este o familie și că e alături de echipă. Mai departe nu vreau să comentez ce s-a întâmplat pe drum. Prin gestul făcut înseamnă că e alături de echipă, că formează un acționariat puternic și că legătura conducere-suporteri e foarte bună. Asta nu poate decât să mă bucure”, a încheiat Marius Șumudică.

Publicat: 01 04. 2024, 14:47