Poli Iași, îngropată la ceas aniversar! Mircea Rednic îi trimite pe moldoveni cu un picior în Liga 2 și îi mai dă o șansă lui Dinamo

Mircea Rednic bucuros după meciul de fotbal dintre UTA Arad si SC Oțelul Galați, contând pentru Superliga Superbet Play-Out, desfășurat pe Arena Francisc Neuman din Arad, joi 25 aprilie 2024. © FOTO: Alexandra FECHETE/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Poli Iași a făcut un pas apăsat spre liga secundă după un nou eșec, al cincilea în cele șapte etape din play-out. Moldovenii au cedat cu 0-2 (0-0) pe teren propriu cu UTA, au coborât pe ultimul loc în clasament, iar șansele de a mai ajunge măcar la baraj țin mai degrabă de o minune.

De această situație încă speră să profite Dinamo, care în ultimele două etape joacă cu U Cluj în deplasare și pe teren propriu cu UTA.

Dinamo poate profita de succesul lui Mircea Rednic și UTA cu Poli Iași

Poli Iași și-a semnat sentința în zi mare. La ceas aniversar, la o zi după ce fotbalul ieșean a împlinit 79 de ani, discipolii unor nume uriașe precum Simionaș, Dănilă, Romila sau Bucu s-au umplut din nou de rușine și au aruncat Copoul în agonie.

Antrenorul Tony da Silva a umblat la orgoliul elevilor săi înainte de meci. A făcut trimitere la istoria fotbalului ieșean, la propriul blazon, i-a rugat să joace pentru copiii cu autism, pentru blazonul lor, pentru familiile lor. Le-a cerut să-și arate bărbăția, să aibă „cojones”.

Doar că, încurajările nu au ajuns și în vestiar. După un meci mediocru la Cluj, ieșenii au arătat la fel de rău și cu UTA și au pierdut rușinos un meci vital în lupta pentru supraviețuire.

Poli a căutat poarta doar cu șuturi de la distanță

Prima parte a fost în mare parte echilibrată, cu un plus pentru Poli, care a stat mai mult în jumătatea adversă și a căutat mai insistent poarta lui Iacob. Cum prin combinații era greu să treacă de reduta lui Rednic, iar centrările s-au lovit mai mereu de primul om, Iașiul a încercat cu șuturi de la distanță.

Alin Roman (18) și Marchioni în două rânduri (24 și 45) au tras la poartă de la distanță, dar prea modest pentru a-i pune probleme reale lui Iacob.

De cealaltă parte, UTA a replicat periculos în minutul 18, prin Omondi, al cărui șut în cros, de la 16 metri lateral stânga, s-a dus puțin pe lângă poarta lui Lung.

UTA a îngropat Iașiul în repriza a doua

Repriza secundă a început cu un șut peste bară al lui Bordeianu (55), iar patru minute mai târziu UTA a ratat o ocazie uriașă prin Rareș Pop (șut spre vinclu deviat cu spatele în corner de Ispas).

Văzând că echipa sa suferă, Mircea Rednic a mutat inspirat, ca de multe alte ori în play-out, iar efectul s-a văzut rapid pe tabelă. Intrat în minutul 55 în locul lui Lawrence, Ezekiel a deschis scorul în minutul 62. Rareș Pop a trecut ca prin brânză de Bouhenna, a centrat în gura porții, iar Ezekiel i-a luat fața lui Florin Ilie și a înscris simplu.

Și așa blazată, Poli a căzut total după golul primit și a primit lovitura decisivă pe final de la fostul ei jucător, Kevin Luckassen (84). Scăpat singur cu Lung, după ce Todoroski l-a scos din ofsaid, Luckassen a înscris din careu la colțul lung și a îngropat aproape definitiv speranțele Iașiului de a mai ajunge măcar la baraj.

A fost momentul în care cei peste 5.000 de spectatori au început să plece din Copou, elevii lui Tony părăsind la rândul lor terenul într-un cor de huiduieli. Nu atât pentru eșec, cât pentru atitudinea deplorabilă arătată în acest final de sezon.

Poli Iași, pe ultimul loc cu două etape înainte de final

După cele două înfrângeri consecutive suferite, Poli Iași a coborât pe ultimul loc în clasament, iar șansele de a mai prinde măcar barajul sunt infime. Moldovenii mai au de jucat în deplasare cu Hermannstadt și acasă cu Petrolul și au nevoie de un parcurs perfect, dar și de rezultate favorabile pentru a sălta două poziții în clasament.

Șanse teoretice mai sunt, dar la cum a arătat echipa în ultimele meciuri, la ce atitudine au avut unii jucători, mai degrabă Poli Iași este condamnată la retrogradare. Ba chiar de pe ultimul loc. Greu de crezut că elevii lui Tony vor mai obține puncte dacă nu-și vor schimba atitudinea, măcar când sunt cu cuțitul la os.

De cealaltă parte, UTA urcă pe locul întâi în play-out, cu 34 de puncte, iar Mircea Rednic dă o mână uriașă de ajutor lui Dinamo prin victoria de la Iași. Iar „Puriul” le amintește ieșenilor că toate se plătesc în viață, după ce moldovenii i-au trântit ușa în nas acum patru ani, deși își îndeplinise obiectivul.

Publicat: 28 04. 2024, 22:44