Plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova i-a debusolat pe fotbaliștii lui Mihai Rotaru: „A fost un şoc!”

Fundaşul central al Universităţii Craiova, Juraj Badelj (20 de ani), a fost convocat în premieră la naţionala U21 a Croaţiei şi a împărtăşit experienţa pe care a avut-o la lotul naţional. Paradoxal, Badelj a fost chemat la selecţionata de tineret a ţării sale într-o perioadă în care joacă mai puţin la Universitatea Craiova, în timp pe finalul stagiunii trecute a fost jucător de bază în Bănie.

Plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la Universitatea Craiova i-a debusolat pe fotbaliștii lui Mihai Rotaru: „A fost un şoc!”

Totuşi, Juraj Badelj nu a reuşit însă să debuteze, fiind doar rezervă în victoria naţionalei U21 a Croaţiei, 2-0 cu Belarus, la Velika Gorica. Vedetele naţionalei de tineret a Croaţiei sunt Luka Sucic şi Roko Simic, ambii de la Salzburg, şi Martin Baturina de la Dinamo Zagreb.

„Nu mă aşteptam să fiu convocat, aşa că am fost surprins şi fericit să primesc vestea. E foarte, foarte important pentru mine să ştiu că Federaţia ţării mele consideră că merit să fiu acolo, că îmi urmăresc evoluţiile şi în general că mă au, cum se spune, în vizor. Să joc pentru ţara mea e o mare onoare şi un imens privilegiu. M‑au primit ca pe un membru al familiei, băieţii sunt incredibili, iar atmosfera a fost şi ea pe măsură. Am râs şi ne‑am simţit bine când am avut ocazia, iar când a fost vorba de jucat fotbal sau de antrenat, ne‑am concentrat şi am muncit cot la cot”, a declarat Juraj Badelj pentru revista oficială a Universităţii Craiova.

Juraj Badelj: „Pentru noi a fost un şoc plecarea lui Reghecampf”

Croatul Juraj Badelj spune că a fost o mare surpriză plecarea lui Laurenţiu Reghecampf şi consideră că parcursul de până acum al Universităţii Craiova nu a fost unul modest, chiar dacă fanii consideră altceva şi se manifestă ca atare, protestând sub diverse forme.

„Am aflat şi noi odată cu toată lumea de plecarea lui Mister Reghecampf, la câteva zile după meciul cu Sepsi. Şi pentru noi a fost un şoc, dar nu aş zice că a afectat atmosfera din vestiar prea mult. Rămânem o familie şi foarte concentraţi pe ce avem de făcut. Nu am avut un start perfect, dar nici unul prea rău. Din punctul meu de vedere, e cam exagerat să ne învinovăţim. Dezamăgirea există, dar per total cred că nu avem de ce să ne îngrijorăm prea tare. Trebuie să muncim din greu şi să ne îmbunătăţim constant jocul.

Spuneam că greşelile sunt o parte importantă din viaţă, iar noi trebuie să ştim să învăţăm din greşeli. Nu se poate altfel. Este dreptul fanilor să fie nemulţumiţi. Nu cred că ceva ce aş spune eu le‑ar putea schimba părerea celor care simt asta. Când nu avem rezultatele pe care le aşteaptă de la noi, bănuiesc că e firesc să fie supăraţi. Dar eu sunt convins că putem juca mult mai bine şi că rezultatele se vor îmbunătăţi şi ele. Când se va întâmpla asta, suporterii vor fi cu siguranţă alături de noi”, a mai spus Juraj Badelj.

Publicat: 25 10. 2023, 22:18
Actualizat: 25 10. 2023, 22:21