Petrolul Ploiești – FC U Craiova 4-3, în etapa a 6-a din Superliga | „Lupii galbeni” urcă pe locul 3 în urma unui meci nebun!

Meciul dintre Petrolul Ploiești și FC U Craiova s-a jucat sâmbătă seară, în cadrul etapei a șasea din Superliga, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-3.

Petrolul Ploiești a deschis scorul încă din minutul 4, prin Irobiso, și a majorat rapid diferența, în minutul 13, când Jair l-a învins pe portarul Popa.

Oltenii au redus din diferență în minutul 34, prin reușita lui Van Durmen care a stabilit rezultatul primei reprize, scor 2-1 pentru Petrolul.

În partea secundă a jocului, Irobiso și-a trecut în cont dubla, în minutul 60. După alte 15 minute, Musi a înscris primul său gol în tricoul Petrolului Ploiești și a dus scorul la 4-1.

În ultimele zece minute, FC U Craiova a reușit să înscrie două goluri, primul, prin Chițu, în minutul 80, și cel de-al doila prin Bauza, din penalty, în minutul 85.

În urma acestui rezultat, Petrolul Ploiești a urcat, cel puțin pentru moment, pe locul 3 în clasamentul din Superliga, cu 11 puncte. De cealaltă parte, FC U Craiova rămâne pe locul 9, cu doar șase puncte.

FINAL: Petrolul Ploiești – FC U Craiova 4-3

Min. 90+7: Final de meci pe „Ilie Oană”!

Min. 85: GOOOL FC U CRAIOVA! Bauza transformă lovitura de la 11 metri!

Min. 84: Grozav face fault în careu și arbitrul dictează penalty pentru Craiova!

Min. 80: GOOOL FC U Craiova! Chițu primește de la Bauza în fața porții și reduce din diferență!

Min. 75: GOOOL PETROLUL! Musi pătrunde în careu, trimite peste portarul Popa și reușește primul său gol în tricoul „lupilor galbeni”!

Min. 63: Seto reușește să marcheze și el pentru 4-1, dar golul este anulat pe motiv de ofsaid!

Min. 60: GOOOL PETROLUL! Irobiso reușește dubla în fața oltenilor!

Min. 46: S-a reluat partida! Dublă schimbare la FC U Craiova: ies Albu și Van Durmen, intră Achim și Bahassa.

Mion. 45+2: Pauză pe „Ilie Oană”!

Min. 34: GOOOL FC U CRAIOVA! Oltenii reduc din diferență! Sidibe a șutat puternic la colțul lung, portarul Petrolului a respins în față până la Van Durmen, iar acesta din urmă a trimis în poartă.

Min. 13: GOOOL PETROLUL! Grozav pătrunde în careu pe partea stângă, centrează foarte bine pentru Jair în fața porții, iar acesta înscrie în poarta oltenilor!

Min: 4: GOOOL PETROLUL! Irobiso e de neoprit de către olteni! Pătrunde în careu și deschide scorul pe „Ilie Oană”.

Min. 1: A început partida!

Info: Baeten era anunțat titular, dar s-a accidentat la încălzire și locul său în primul „11” a fost luat de către Sidibe.

Echipele de start:

Petrolul: 38. Zima – 74. Papp, 3. Meijers, 5. Țicu – 44. Dumitriu, 20. Hanca, 11. Seto, 8. Jair, 99. Musi – 9. Irobiso, 7. Grozav
Rezerve: 12. Eșanu, 27. Gomes, 34. Garutti, 25. purtic, 41. Rădulescu, 6. Jefferson, 13. I. Răducan, 95. M. Constantinescu, 17. Petrovic.
Antrenor: Florin Pârvu

FC U Craiova: 31. R. Popa – 18. Compagnucci, 4. Lacroix, 14. Henriques, 16. Mascarenhas – 77. Asamoah, 8. Dr. Albu – 51. Sidibe, 10. Bauza, 30. Van Durmen – 11. A. Chiţu
Rezerve: 50. Gurău, 5. Kvakic, 6. Vl. Achim, 23. Vl. Pop, 28. Bahassa, 15. Blindar, 99. Blănuță, 9. Ibrahim
Antrenor: Nicolae Dică

Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Valentin Avram și Alexandru Cerei
Arbitru AVAR: Cătălin Popa / Arbitru AVAR: Romică Bîrdeș

Publicat: 18 08. 2023, 20:27
Actualizat: 18 08. 2023, 20:55