Petrolul are antrenor pentru meciul cu FC U Craiova. Cine va conduce echipa ploieșteană în prima etapă din play-out

Fotbaliștii ploieșteni la startul meciului de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si Sepsi OSK Sfantu Gheorghe, contând pentru Superliga Superbet, desfășurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, vineri 8 martie 2024. © FOTO: Răzvan PĂSĂRICĂ/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Petrolul a decis cine va conduce echipa la meciul cu FCU Craiova, programat luni, de la ora 18.30, la Ploiești, în prima etapă din play-out.

Întrucât tratativele cu Marius Șumudică, Liviu Ciobotariu și Eugen Neagoe nu au ajuns la niciun consens, fiind în impas din diferite motive, pe banca lupilor galbeni va sta Florin Stîngă.

Acesta a fost unul dintre secunzii lui Florin Pîrvu, care a plecat la Voluntari, dar în cariera lui a activat și ca principal. Stîngă (45 ani) a antrenat ultima dată la Tunari, dar a mai trecut și pe la Viitorul Tg. Jiu, Academica Clinceni, Astra Giurgiu și Odorheiu Secuiesc, devenind tehnician în 2020.

El are licența A și poate sta pe bancă timp de 30 de zile, acesta fiind termenul impus de FRF, adică perioada în care orice club trebuie să-și angajeze în staff un antrenor cu licența Pro.

Tratativele pentru aducerea unui tehnician consacrat continuă la Petrolul, dar nu este deloc exclus ca, în cazul unei victorii cu FC U Craiova, echipa să rămână tot pe mâinile lui Florin Stîngă, care va fi ajutat pe bancă de Laurențiu Marinescu și Cătălin Grigore, singurii rămași din echipa lui Pîrvu.

Neagoe conduce Argeșul la Reșița

Cel mai aproape de a prelua Petrolul a fost Eugen Neagoe, tehnicianul lui FC Argeș, care însă nu s-a putut despărți de echipa piteșteană.

„A fost o discuție. Realitatea e asta: Acum două zile, Eugen Neagoe a venit la club și și-a manifestat interesul să-și rezilieze contractul.

Astăzi după amiază, a anunțat că va rămâne cel puțin pentru meciul cu Reșița de sâmbătă. Apoi, se întrerupe campionatul și la Liga 2. Va da un răspuns sâmbătă seară”, a explicat ieri Daniel Stanciu, la Digi Sport.

Argeșul nu a vrut să-l lase pe Neagoe să plece deoarece atunci când a intenționat să-l dea afară pentru rezultate slabe, acesta a solicitat plata clauzei de reziliere. Cele două părți s-ar putea înțelege totuși după acest meci.

Publicat: 15 03. 2024, 12:48