Păzit ca un bibelou! Cum a plecat fiul lui Dan Șucu de la Arena Națională după Rapid – FCSB 2-2
This browser does not support the video element.
Fiul lui Dan Șucu a fost păzit ca un bibelou după derby-ul Rapid București – FCSB din etapa 6.
Băiatul cel mare al patronului de la Rapid a fost flancat de bodyguarzi la finalul partidei de pe Arena Națională.
Cum a fost păzit Matei Șucu după Rapid – FCSB 2-2
Rapid București a obținut un punct important cu FCSB în etapa 6 din campionatul României. Echipa lui Dan Șucu a revenit de la 0-2 și a egalat în prelungirile partidei. Golurile au fost marcate de Mihai Lixandru, Daniel Bîrligea și Elvir Koljic (x2).
Matei Șucu a fost și el prezent la derby-ul de pe Arena Națională. Fiul cel mare al patronului de la Rapid a fost păzit ca un bibelou după meci. Un bodyguard a mers cu el în lift până la mașina pe care o avea parcată în parcarea subterană a stadionului.
Reacția lui Costel Gâlcă după remiza cu FCSB
Costel Gâlcă a reacționat după egalul cu FCSB. Antrenorul Rapidului a recunoscut că echipa sa nu a arătat dinamica dorită și a spus că se aștepta la mai mult într-un asemenea derby.
„În prima repriză puteam să fim mult mai rapizi și să ne mișcăm mult mai repede. Câteodată am fost prea lenți și am greșit fără să avem presiune. Cred că sunt destul de maturi în joc și au jucat multe meciuri pentru a evolua mai bine.
Mă așteptam să începem mult mai bine în prima repriză. Le-am spus de la început să controlăm jocul în prima parte, dar și la începutul reprizei a doua, pentru că erau jucători de la FCSB care veneau după accidentări și asta s-a văzut.
A fost și meritul lui Koljic, dar și al echipei. Și Grameni a adus un plus, dar și Petrila. Au intrat cu atitudine, dar poate și cu idei mai clare. Sunt jucători cu talie. Au venit mai multe centrări și le-am pus probleme.
Am luat goluri foarte ușoare. Nu și-au creat foarte multe ocazii. Nici noi nu am avut exagerat de multe. Sunt lucruri pe care le repetăm la antrenament”, a declarat Costel Gâlcă, la flash-interviu.