Patru nume importante, OUT de la FCSB cu Rapid București: „El e disponibil”
Mai mulți fotbaliști de la FCSB vor lipsi de la derby-ul cu Rapid București, care va avea loc duminică, 2 martie, pe Arena Națională.
Este vorba despre Daniel Bîrligea, Darius Olaru, Octavian Popescu și Mihai Lixandru, dar prezent va fi Florin Tănase. Meciul este programat la ora 20.00.
Ce nume vor lipsi de la FCSB în meciul cu Rapid București: „El e disponibil”
Antrenorul Elias Charalambous a anunțat numele fotbaliștilor care vor lipsi de la meciul cu Rapid. „Nu ne gândim la meciurile împotriva lor pe care nu le-am câștigat. Fac parte din trecut, mâine vom încerca să câștigăm meciul. Bîrligea, Olaru, Tavi și Lixandru vor lipsi. Tănase va fi cu noi mâine, este disponibil. Play-off-ul pentru noi începe mâine. Ambele echipe pe care le mai întâlnim în sezonul regulat sunt de play-off.
Meciuri grele, de top, vom lupta până la capăt. Suntem pregătiți pentru meciul de mâine. Nu ne gândim la meciul cu Lyon, doar la următorul, altfel nu știm ce surprize neplăcute ne pot aștepta.
În ultimele meciuri cu Rapid am jucat pe Arena Națională, așa că nu cred că va fi un avantaj pentru noi. Ei au fanii lor, noi pe ai noștri. Am spus de multe ori că cel mai bun lucru pentru jucători este să joace, așa că eu zic că este perfect pentru noi că jucăm din 3 în 3 zile. Nu avem foarte mult timp să ne recuperăm, dar pentru noi este ok. Suntem pregătiți.
Noi jucăm împotriva lui Rapid, nu împotriva lui Șumudică. Este antrenorul Rapidului, îl respect. Cel mai important va fi să ne facem jocul nostru. În meciul trecut cu ei am avut multe ocazii și nu am reușit să marcăm. Au o echipă bună, ne ne gândim la individualități (…)”, a transmis antrenorul grupării „roș-albastre”.
Ce a spus Marius Șumudică înainte de Rapid București – FCSB: „Nimic nu ne permite să avem vreo doză de relaxare în acest meci”
„Îmi doresc ca mâine să practicăm un joc frumos. Nu vreau să ieşim din tiparul care ne-a caracterizat după cantonamentul din Dubai. Eu spun că am arătat destul de OK şi dacă vom fi la fel de concentrați şi motivați atunci cu siguranță ne vom ridica la un nivel bun. Întâlnim cea mai bună formație în momentul de față. Sper ca jucătorii mei să înțeleagă că numai cu o doză de agresivitate şi cu dorință de victorie vom putea realiza un obiectiv OK. Încercăm pe cât posibil să nu le fim inferiori, dorim să ne autodepăşim. Dacă luăm puncte mâine şi apoi şi cu Hermannstadt sper să fim agățați acolo de primele trei locuri. Cu Şumudică nu are cum să existe relaxare la echipă, mai ales când întâlnim pe FCSB. Nimic nu ne permite să avem vreo doză de relaxare în acest meci”, a transmis Marius Șumudică înainte de derby-ul Rapid – FCSB.