Patronul din Superliga, atac sub centură la FRF-ul lui Mircea Sandu: „Federația mafiotă”

FC U Craiova, clubul patronat de Adrian Mititelu, a transmis un mesaj dur la adresa FRF, acuzând forul condus la acea vreme de Mircea Sandu că a distrus Universitatea Craiova.

Clubul lui Adrian Mititelu, atac sub centură la FRF-ul lui Mircea Sandu: „Federația mafiotă”

Adrian Mititelu nu a uitat cum formația pe care o patrona pe vremea când FRF era condus de Mircea Sandu a dispărut din peisajul fotbalului românesc, și îl acuză pentru acest deznodământ atât pe „Naș”, cât și pe oamenii din clasa politică.

FC U Craiova a postat un comunicat pe rețelele de socializare joi, în ziua în care s-au împlinit 20 de ani de la acel moment.

„12 ani de la Marele Abuz și Marea Nedreptate

Astăzi, 20 iulie 2023, se împlinesc 12 ani de când mafia politică a decapitat Universitatea Craiova. Pe 20 iulie 2011, federația mafiotă, condusă de Mircea Sandu, a hotărât mazilirea unuia dintre cele mai importante cluburi din istoria fotbalului românesc, fără vreun motiv serios, doar pentru faptul că echipa noastră a intentat o acțiune în justiția română.

În urma excluderii, clubul a pierdut dreptul de participare în competiții și circa 100 de jucători seniori și juniori, munca de ani de zile, pentru care s-au cheltuit zeci de milioane. Ulterior, pentru a ascunde și a duce în derizoriu aceste fapte extrem de grave, federația mafiotă, împreună cu mafia din politică și justiție, și-au dat mâna și au creat o clonă a echipei originale, totodată inventând fel și fel de povești juridice fantasmagorice pentru ca această echipă să fie pe placul oamenilor. În anul 2017, defuncta FC Universitatea Craiova s-a reorganizat într-o nouă structură sportivă, reluându-și activitatea de jos, din ligile inferioare.

Astăzi, suntem una din echipele importante ale Ligii I și continuăm să luptăm cu mafia politică care nu a dorit niciodată să revenim, care nu ne dorește în oraș și care ne sabotează în permanență. Cu toate acestea, mergem înainte și suntem convinși că vom reuși să ajungem acolo unde ne-am propus.

Adevărul este unul singur: Știința suntem noi!”, se arată în comunicatul remis de FC U Craiova.

Adrian Mititelu nu își mai redenumește echipa Oltenia Craiova

Oltenia Craiova era numele pe care Adrian Mititelu se gândea să îl dea echipei pe care o patronează, însă în cele din urmă a ales o denumire foarte apropiată de cea actuală.

„FCU 1948 Craiova Fotbal Club S.A.” scrie în certificatul de Înregistrare prezentat de Adrian Mititelu pe Facebook.

„Da, este una dintre variante (n.r. despre denumirea de Oltenia Craiova). Ce să fac acum? Trebuie să avem bărbăție, să recunoaștem situația și să ne vedem de drumul nostru. Toată ziua să umblu cu acronime, cu fel și fel de nume din astea care să fenteze. Au câștigat, Clubul Sportiv de drept public are dreptul asupra brandului Universitatea Craiova și a derivatelor. Oltenia Craiova ar fi o variantă destul de bună, e un nume frumos, un nume care ne reprezintă și care nu ar fi deloc urât. Mi se pare un nume care ni se potrivește și care ne-ar face cinste. Dar acum să vedem, mai sunt alte două-trei nume asemănătoare.

Avem numele deja înregistrate, și la OSIM, și la Registrul Comerțului, deci nu avem probleme de genul ăsta. Nu există alte entități pe care să le afecteze. Nimeni nu poate să fie proprietar pe numele Oltenia sau Craiova”, declarase Adrian Mititelu în urmă cu doar câteva zile, în direct la ProSport Live.

Publicat: 21 07. 2023, 08:47