Papeau, confuz după despărțirea de Rapid: „Am vorbit cu Șumudică”
După mai bine de șase luni, Jayson Papeau a rupt tăcerea în legătură cu plecarea de la Rapid. Nici Marius Șumudică, nici cei din conducere nu i-au transmis clar, potrivit spuselor sale, că intenționează să-l cedeze sau să-l păstreze.
Până să ajungă la Al Markhiya, mijlocașul francez a bifat opt meciuri în actuala stagiune a Superligii și a contribuit cu un gol. Despărțirea s-a produs fără ca alb-vișiniii să pretindă o sumă de transfer.
În Qatar a fost adus ca o vedetă și nu a înșelat așteptările, căci a marcat de șapte ori și a oferit două pase decisive în zece meciuri. Echipa se află în eșalonul secund, dar are mari șanse la promovare, ținând cont că o desparte un singur punct de liderul Al Kharitiyath.
Papeau a dat cărțile pe față despre plecarea de la Rapid
Jayson Papeau a dezvăluit cu sinceritate că nu-și poate explica nici acum „ce au gândit” giuleștenii în privința lui, întrucât uneori se simțea la un pas de plecare, iar alteori părea că este dorit.
„Am vorbit cu domnul Șumudică o dată sau de două ori, nu mi-a zis dacă mizează sau nu pe mine. E fotbal, trebuie să te lupți și să muncești ca să fii în primul 11.
Nici nu știu ce a gândit clubul în ceea ce mă privește. Am văzut multe în presă, dar era imposibil să știu dacă era așa sau nu. Uneori vedeam că vor să plec, apoi că vor să rămân. Așa a fost.
Poate că ar fi fost bine să rămân, pentru că era un grup excelent acolo. M-am simțit bine. Rapid e o echipă-familie și mă bucur că am fost acolo. Dar sunt mulțumit și că sunt unde sunt acum”, a declarat francezul pentru digisport.ro.
Mesaj de susținere pentru foștii colegi înaintea derby-ului cu FCSB: „Sper să câștige”
Duminică, 16 martie, la ora 21:00, Rapid o va înfrunta pe FCSB în prima etapă din play-off-ul Superligii. Papeau a recunoscut că le va ține pumnii foștilor colegi. Mattias Kait și Cristopher Braun se numără printre cei cu care ține legătura în continuare.
„O să încerc să mă uit la meci duminică, sper să bată Rapid. Derby-ul e special. Toate sunt, dar pe acesta cu FCSB îl iubesc. E o mare plăcere să joci în astfel de partide.
Urmăresc Rapidul. Campionatul, nu. Doar pe Rapid (râde). Și eu îi iubesc mult pe fani, știu că și ei mă apreciau. Așa e viața, uneori ai de făcut alegeri. Mă simt bine aici, în Qatar. Țin legătura cu Braun, Funsho, Emmers și Kait, asta era echipa noastră. Aștept derby-ul. Toate în care am jucat au fost bune pentru mine, n-am pierdut niciunul”, a mai spus Jayson Papeau.