Ovidiu Burcă, ofertă din România. Clubul care stă se scufunde și caută cu disperare salvarea de la faliment îl vrea

Ovidiu Burcă este în căutarea unei echipe după despărțirea de Dinamo, iar ultima variantă pentru acesta a fost Chindia, echipă care a retrogradat dramatic în Liga 2 în 2023.

Formația din Târgoviște are mari probleme cu banii și riscă chiar depunctarea dacă nu va achita din restanțele financiare.

Ovidiu Burcă, dorit în Liga 2! Chindia este pe urmele sale

Măcinată de foarte multe probleme în ultima perioadă, Chindia a încercat să dea o lovitură de imagine, în tentativa de a reveni spectaculos în Superliga.

Ovidiu Burcă și-ar dori să revină în fotbalul românesc! Acesta a fost dorit de Chindia, dar nu se pune problema să accepte propunerea, conform gsp.ro.

O altă variantă pentru Ovidiu Burcă a fost FC Botoșani, care l-a adus însă pe Bogdan Andone în tentativa de a scăpa miraculos de la retrogradarea în Liga 2.

Președintele vrea să plece de la Chindia: „I-am informat!”

Refuzul lui Ovidiu Burcă are explicații logice. Chindia este pe marginea prăpastiei, din moment ce președintele Lorin Petrescu își face „bagajele”.

”Am transmis asociaților de acum o lună că nu mai pot continua. Voi rămâne în club până vor găsi înlocuitor pentru mine. Cred că nu pot aduce un plus mai mare. Să vină altcineva, poate găsește sponsori, poate aduce bani. Mai stau până vine cineva, să nu se blocheze activitatea, cu acte de semnat, semnătură în bancă și altele”, a transmis președintele Chindiei, citat de Liga2.ro.

Jucătorii Chindiei sunt convocați să ajungă la Târgoviște în data de 10 ianuarie, iar primul antrenament este programat la 11 ianuarie, după ce anterior fusese comunicată data de 8 ianuarie.

Sunt epuizat, am avut așteptări foarte mari de la acest meci. E o serie neagră de rezultate, e o situație deloc ușoară, cumva știam că va fi așa, dar parcă e și o energie negative. Nu se scufundă corabia pentru mine, nu țin de scaun. Avem o lună să demonstrăm că merităm să mergem înainte. Se va trage o linie începând cu mine” – Ovidiu Burcă, la conferința de presă, după meciul cu FCSB

Publicat: 29 12. 2023, 09:42
Actualizat: 29 12. 2023, 13:39