Ovidiu Burcă, deranjat de un reporter. Antrenorul „câinilor” s-a enervat la culme când a fost întrebat de demisie: „Vă rog frumos”

În contextul în care Dinamo București se poziționează pe locul 15 în Superliga, lumea a început să pună tot mai multă presiune pe antrenorul Ovidiu Burcă. În apărarea sa, tehnicianul „câinilor” a spus că mai are nevoie de puțin timp.

Ovidiu Burcă, cerere importantă după ce a fost întrebat de demisie: „Mai dați-mi puțin timp”

Înainte de meciul cu Oțelul Galați, în contextul în care nou-promovata Dinamo se clasează pe penultimul loc în Superliga, Ovidiu Burcă a fost întrebat despre o posibilă demisie, însă antrenorul „câinilor roșii” a reacționat dur. Tehnicianul formației din Ștefan cel Mare, vizibil iritat de întrebarea care i se tot pune, a transmis că ar mai vrea să i se dea puțin timp pentru a pune lucrurile pe picioare.

„Nu simt că am postul în pericol. Cred că e mult prea devreme să facem astfel de discuții. Eu cred că e prea devreme și cred că sunt în asentimentul conducerii. Eu am spus de la bun început că nu va fi ușor. Va fi mult mai greu decât începutul din Liga 2.

Știți foarte bine că au venit jucătorii destul de târziu și n-are rost să mai spun toate schimbările de la o ligă la alta. Eu cred că e nevoie de puțină răbdare. Demisia? Dați-mi puțin timp, vă rog frumos. Se discută prea mult despre lucrul ăsta. Nu știu ce ședință e acum, nu cred că se discută veți auzi despre schimbări tehnice”, a spus Ovidiu Burcă.

Ilie Dumitrescu, ode pentru Ovidiu Burcă: „E un antrenor foarte bun!”

În ciuda remizei făcute de Dinamo cu FC U Craiova, scor 1-1, în grupele Cupei României, Ilie Dumitrescu a ținut să-l laude pe Ovidiu Burcă.

„Burcă e un antrenor foarte bun, mie îmi place foarte mult. Îl vom vedea că își va pune amprenta într-o echipă cu jucători cu mai multă calitate. Aici vorbim despre o echipă creată de el, cu niște jucători cu salarii foarte mici. Nu au salarii foarte mari, sunt convins că niciunul nu depășește 5-6 mii de euro pe lună”, a spus Ilie Dumitrescu pentru Digi Sport.

Publicat: 28 09. 2023, 17:44
Actualizat: 28 09. 2023, 17:47