Opruț e primul care o recunoaște public: „Vrem titlul! Am dat un gol norocos, dar am pierdut două puncte”

SURSĂ: Sportpictures 24.11.2025
Vezi galeria foto - 7 poze

Raul Opruț este primul jucător de la Dinamo București care recunoaște public că trupa pregătită de Zeljko Kopic își dorește să cucerească titlul de campioană a României la finalul acestui sezon competițional.

Reamintim că FC Botoșani și Dinamo București s-au întâlnit în etapa cu numărul 17, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 1-1.

Dinamo visează la titlu

Dinamo București a remizat pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 1-1, în etapa cu numărul 17 din Superliga României. La finalul partidei, Raul Opruț a recunoscut că trupa pregătită de Zeljko Kopic își dorește să cucerească titlul de campioană la finalul acestui sezon competițional.

„S-a dus mingea în poartă, a fost un gol norocos, recunosc. Cred că e un rezultat puțin nedrept. Am fost echipa mai bună, am arătat ca o echipă care vrea în cupele europene. Au avut și ei ceva situații, dar nu au fost ocazii periculoase. Cred că sunt două puncte pierdute.

Dacă luăm meciul din seara asta, ne lipsește doar golul. Am fost agresivi, am avut ocaziile mai clare. Acest lucru ne lipsește. Am avut ocazii, nu am reușit să marcăm. Trebuie să luăm lucrurile pozitive. Cu siguranță vor fi și lucruri negative de analizat. Secretul nostru este nucleu, același de anul trecut.

Un staff foarte bun, condiții foarte bune pentru a face performanță. Ne antrenăm foarte mult, foarte puternic. Ne dorim să câștigăm titlul. Dacă nu, măcar să ne calificăm în cupele europene. Suntem o echipă care muncește, arătăm acest lucru în teren”, a declarat Raul Opruț, la DigiSport.

Cătălin Cîrjan, convins că Dinamo merita victoria

Cătălin Cîrjan este convins că Dinamo București merita să plece cu toate cele trei puncte de la Botoșani și susține că formația din „Ștefan cel Mare” a avut mai multe ocazii clare de a marca.

„Știam că ne va aștepta  un meci foarte dificil. Botoșani e o echipă bună. Am început foarte bine, am avut foarte multe ocazii. A venit acel gol din nimic. Am început foarte bine și repriza a doua, nu am fost atât de inspirați în seara asta. Nu suntem mulțumiți, cred că meritam mai mult în seara asta. Am avut multe oportunități, cred că meritam mai mult.

(Ce a lipsit în seara asta?) La finalizare. Trebuie să fim puțin mai concentrați. Am pregătit foarte bine meciul, doar asta ne-a lipsit.

(De ce are nevoie Dinamo pentru a lupta la titlu?) Nu știu exact. Cred că avem o echipă foarte bună, o luăm meci cu meci, să adunăm cât mai multe puncte”, a declarat Cătălin Cîrjan, conform sursei menționate anterior.

Publicat: 24 11. 2025, 22:57