„Omul lui Fabregas” a plecat din Superliga fără să fi jucat un minut. EXCLUSIV
Marocanul Moutir Chajia (27 ani) a plecat de la Petrolul făsă să fi jucat vreun minut în Superliga României. El a fost transferat în luna august, dar a bifat minute doar la echipa a doua a clubului, care activează în Liga a III-a.
Chajia are cetățenie belgiană și jucase ultima oară la Dinamo Batumi, în Georgia. Moutir a evoluat însă trei ani la Como, în Italia, fiind printre favoriții, ca și coleg și apoi elev, al spaniolului Cesc Fabregas, fostul mare internațional iberic, campion mondial și dublu campion european.
Moutir Chajia s-a despărțit de Petrolul
Deși are peste 50 de meciuri în Serie B, Moutir nu s-a adaptat în România, plus că a avut ghinionul schimbării de antrenor la Petrolul. El a venit în mandatul lui Liviu Ciobotariu, care a demisionat în luna septembrie, iar noul tehnician al Petrolului, Eugen Neagoe, nu a fost impresionat de calitățile lui.
Moutir a început fotbalul la Ostende, dar după juniorat a plecat în Italia, la Novarra. De acolo a ajuns în Portugalia, la Estoril, iar ulterior s-a întors în Serie B, la Ascoli. A trecut și pe la Lokomotiv Zagreb, iar apoi a jucat la Como.
Înainte de a junge la Petrolul, el a evoluat dor în două partide pentru Dinamo Batumi, de unde a plecat în vară, când arămas liber de contract.
Moutir Chajia e al treilea jucător care pleacă de la Petrolul în acest sezon
Moutir este al treilea fotbalist din lotul Petrolului care părăsește clubul în timpul acestui sezon. Brazilianul Fabricio Baiano a plecat acasă, renunțând la fotbal cu scopul de a-și deschide un restarant la Rio de Janeiro, așa cum Prosport a anunțat în exclusivitate. Ulterior, a plecat și elvețianul Oscar Coreia, care prinsese câteva minute în mandatul lui Ciobotariu. Și el și-a reziliat contractul înainte de termen, deoarece nu intra în vederile lui Neagoe.
Conducerea Petrolului nu s-a opus plecării fotbaliștilor, pe de o parte, pentru că aceștia nu intrau în vederile noului antrenor și pe de altă parte, deoarece avea în lot prea mulți străini. Din aceastî ultimă cauză, spaniolul Rafinha, care a impresionat în dubla Intrer Descaldes – FCSB, din preliminariile Ligii Campionilor, nu a mai putut fi inclus pe lista LPF și n-a avut drept de joc decât în Cupa României și în Liga a III-a competiții patronate de FRF.