Oltenii au rămas cu frustrarea după egalul cu Rapid: „Meritam victoria”
Oltenii au rămas cu frustrarea după egalul înregistrat în fața celor de la Rapid București, scor 2-2, în etapa cu numărul 15 din Superliga României.
La finalul meciului disputat pe „Ion Oblemenco”, Alexandru Cicâldău a vorbit despre jocul prestat de echipa lui și a precizat că Universitatea Craiova merita să se impună în derby-ul cu giuleștenii, având în vedere că a dominat jocul și a avut mai multe ocazii de a marca.
Alex Cicâldău, convins că Universitatea Craiova merita victoria
Universitatea Craiova și Rapid București s-au întâlnit în etapa cu numărul 15 din Superliga României, într-o partidă disputată pe „Ion Oblemenco”, care s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Chiar dacă oltenii au obținut un punct pe final, în minutele de prelungiri, egalând dintr-o lovitură de la 11 metri, Alexandru Cicâldău consideră că echipa lui merita să obțină victoria. Acesta a punctat că oltenii au dominat jocul și au avut mai multe ocazii de a marca.
„Cred că meritam victoria astăzi, la cum a fost meciul, mai ales în prima repriză. Vreau să rămân cu lucrurile pozitive după acest meci, am pus presiune pe adersari, am avut ocaziile mari. (Ce ai simțit când ți-a fost scoasă mingea de pe linia porții?) Nu am reușit să ridic mingea foarte tare, a fost ușor și pentru el să o scoată.
(Ce înseamnă prima repriză pentru voi, ca joc? Și că ați egalat pe final?) Trebuie să luăm părțile bune, să le analizăm pe cele rele. Am făcut un egal, pe viitor sperăm să luăm trei puncte în fiecare meci”, a declarat Alexandru Cicâldău, la DigiSport.
Oltenii, mulțumiți de prima parte a sezonului
Alexandru Cicâldău s-a arătat mulțumit de parcursul pe care Universitatea Craiova l-a avut în prima parte a sezonului, chiar dacă a recunoscut că echipa lui putea obține rezultate mai bune în turul campionatului.
„(Cum a fost turul de campionat?) Se putea mai bine, mai ales în ultima perioadă. Să nu uităm că acest tur, ce am realizat în Europa, nu este un lucru mic. (Aveți energie și pentru Europa?) Bineînțeles, avem o perioadă cu meciuri din trei în trei zile”, a mai spus Cicâldău, conform sursei menționate anterior.